ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Miercuri, cotidianul El Pais, citat de Agerpres, informează că succesiunea la tronul Spaniei și adoptarea legii organice care stabilește abdicarea Regelui Juan Carlos, în urma căreia va fi proclamat rege prințul moștenitor Felipe de Asturias va primi aproape 90% din voturile deputaților spanioli.

Domnia lui Felipe al VI-lea va începe conform dorințelor Palatului Zarzuela și guvernului: cu un amplu sprijin politic în parlament și un vot în cele două camere cu rezultate care s-ar putea apropia de cele obținute în stradă, la referendum, de Constituția din 1978. Cu toate că sunt așteptate în continuare negocieri și dezbateri interne ale partidelor în zilele următoare,  legea de abdicare, aprobată marți de guvern într-o ședință extraordinară, se va bucura de sprijin de 90% în parlament.

În prezent, în cele două camere legislative formate înainte de criza bipartidismului, Partidul Popular și Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol adună împreună peste 80%, iar lor li se vor alătura și alte grupuri parlamentare, legea care reglementează abdicarea regelui Juan Carlos primind astfel un sprijin amplu în Congres în 11 iunie și nu va fi respinsă decât de grupul parlamentar al Stângii Pluraliste (Izquierda Plural) și de patru partide din grupul mixt — radicalii republicani catalani de la ERC, naționaliștii galicieni de la BNG, precum și deputații formațiunilor minoritare Compromís și Geroa Bai. Acești deputați susțin că resping legea pentru că vor ca înainte de vot să aibă loc un referendum la care spaniolii să fie întrebați și să aleagă între monarhie și republică. Însă dacă lor nu li se alătură alți deputați, proporția voturilor lor /sunt 16 deputați/ nu ar trece de 10%. Naționaliștii catalani ezită între "da" și abținere față de legea organică, iar naționaliștii basci au anunțat că se vor abține.

"Majestatea Sa Regele Juan Carlos I de Bourbon renunță la Coroana Spaniei. Abdicarea va fi efectivă în momentul intrării în vigoare a prezentei legi organice", arată textul legii organice, a cărei dispoziție finală precizează că intrarea în vigoare va avea loc în momentul publicării în Monitorul Oficial. Legea va fi dezbătută și votată săptămâna viitoare prin procedura de urgență, iar ceremonia proclamării noului rege al Spaniei ar putea avea loc în 18 iunie, dată care a fost semnalată de deputații spanioli, însă care nu a fost confirmată deocamdată de Casa Regală.