Summit important la New York pentru a relansa lupta împotriva încălzirii globale

Marți, la New York, peste 120 de șefi de stat sau de guvern sunt așteptați să participe la un summit organizat de ONU pentru impulsionarea negocierilor internaționale pe tema combaterii încălzirii globale, iar în cadrul reuniunii, participanții urmează să anunțe angajamente menite să faciliteze ajungerea la un acord la conferința internațională de la Paris de la sfârșitul anului 2015, relatează AFP, citată de Agerpres.
Evenimentul reprezintă cea mai mare concentrare de lideri mondiali reuniți vreodată pentru a discuta despre acest dosar, iar scopul negocierilor este de a limita încălzirea la două grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială deoarece, potrivit oamenilor de știință, dacă emisiile de gaze cu efect de seră se mențin la nivelul actual, planeta se va încălzi cu patru până la cinci grade până la sfârșitul secolului.
„New York este o ocazie unică pentru a evalua disponibilitatea reciprocă de a acționa cu privire la schimbările climatice”, spune Christiana Figueres, responsabilă cu schimbările climatice în cadrul ONU, care nu se așteaptă ca multe țări să pună pe masă angajamente cuantificate, dar subliniază că toți jucătorii importanți vor fi acolo: guverne, municipalități, întreprinderi, companii petroliere, finanțatori, ONG-uri, iar amploarea participării a forțat ONU să prevadă trei sesiuni paralele, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, rezumând rezultatele obținute la sfârșitul după-amiezii, revenind apoi negociatorilor responsabilitatea de a le integra la viitoarele lor întâlniri, în decembrie la Lima, apoi la Paris.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)