Suporterii Ştiinţei şi-au exprimat nemulţumirile în faţa Primăriei Craiova

Aproximativ 100 de fani ai Universităţii Craiova au protestat, miercuri, în faţa Primăriei Craiova, exprimându-şi nemulţumirea că "Ştiinţa" nu poate juca pe Stadionul "Ion Oblemenco", din Bănie. Suporterii, care au plecat în marş de la stadion şi au traversat centrul Craiovei, au cerut ca echipa să revină pe "Ion Oblemenco" şi au scandat împotriva conducerii municipalităţii.
Zeci de forţe de ordine au înconjurat perimetrul din faţa Primăriei Craiova şi mai mulţi tineri au fost conduşi la Secţia 1 Poliţie, pentru identificare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Căprărin, a declarat pentru Agerpres că unul dintre tinerii conduşi la secţia de poliţie a fost sancţionat contravenţional pentru că a adresat expresii şi cuvinte jignitoare unui craiovean, care trecea pe lângă protestatari. La intervenţia forţelor de ordine, protestul s-a încheiat în câteva zeci de minute.
Sursa foto: Prosport

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)