ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ungaria și Rusia sunt cele mai antipatizate țări de către români, se arată într-un sondaj realizat de Inscop Research, informează agenția Agerpres.

Potrivit sondajului, respondenților li s-a cerut să indice ce fel de sentimente au pentru o serie de țări, variantele de răspuns fiind "mai degrabă pozitiv", "mai degrabă negativ", "nu știu sau nu răspund".

Astfel, cele mai puțin simpatizate țări pentru români sunt Rusia cu 36,8% și Ungaria cu 29,3%.

La celălalt capăt al topului, cele mai îndrăgite țări ale românilor sunt Marea Britanie (75,5%), Germania (74,3%) și Franța (73%).

Urmează Belgia, pentru care 67,3% dintre respondenți au un sentiment mai degrabă pozitiv, și Olanda cu 66,7%.

Abia apoi urmează Republica Moldova față de care 65,7% românii declară sentimente pozitive. Grecia acumulează 58% simpatie, Muntenegru 57,1%, în timp ce China este simpatizată de 56,5% dintre români. În partea a doua a clasamentului se regăsesc Serbia (55,5%), Bulgaria (50,3%), Turcia (47,1%) și Ucraina (41,8%).

Sondajul citat a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului "Adevărul", în perioada 10-17 septembrie 2013. Volumul eșantionului a fost de 1.050 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eșantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.