Sute de maghiari au INTONAT imnul Ungariei, la Miercurea Ciuc, SFIDÂND LEGEA
Aproximativ 400 de persoane au cântat imnul Ungariei, la Miercurea Ciuc, în cadrul unor manifestări de comemorare a celor căzuţi în decembrie 1989.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Oamenii au spus că, prin prezenţa lor, au răspuns apelului lansat de Partidul Civic Maghiar (PCM) şi s-au adunat, miercuri seară, pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc la o manifestare "cu dublă semnificaţie": comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989 şi exprimarea "nemulţumirii profunde" faţă de amendarea PCM de către Prefectura Covasna.
Sute de persoane au protestat din acelaşi motiv, zilnic, începând de luni, şi la Sfântu Gheorghe, în faţa Prefecturii Covasna, preşedintele PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József, anunţând că mitingurile vor continua joi şi vineri.
La începutul lunii, Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon.
Prefectul de Covasna, Marius Popica, declara, într-o conferinţă de presă, că amenda nu a fost dată pentru intonarea imnului Ungariei la manifestarea din 4 iunie, ci pentru că nu a fost intonat şi imnul României.
HG 1157/2001 privind Normele de arborare a drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, prevede, la capitolul II, articolul 16 că „imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Decizie scandaloasă la Timișoara: primarul Dominic Fritz din partidul extremist anticreștin USR vrea să demoleze o biserică și să dea jos icoanele din Primărie
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Călin Georgescu la Marius Tucă Show: Este nevoie de noi Alegeri Prezidențiale! Totul se știe, totul se cunoaște despre Anularea Alegerilor. Este doar o chestiune de timp până la reluarea lor - ANUL ACESTA! NU CRED! E CERT! - VIDEO
Naționaliștii au ieșit: Ne vrem țara înapoi! Premierul globalist trebuie să plece! - Imaginile Zilei
Claudia Marcu: Pe cine a finanțat Zelenski în România? Sute de milioane de euro cash, cărate cu sacoșa fix în preajma alegerilor prezidențiale
USR-istul Dominic Fritz, la un pas de demitere. Înalta Curte decide dacă îl lasă fără primărie și fără funcții 3 ani
Recomandările noastre
Ioan Aurel Pop: Octavian Goga și ”invazia imbecililor”. ”Babilonul” austro-ungar prezentat ca Raiul pe pământ. Cum să duci prostia, ignoranța, tupeul, xenofobia, șovinismul până într-acolo încât să-i absolvi pe stăpâni și să-i acuzi pe supuși?!
TOȚI PENTRU CORUPȚIE. Șobolanii ONG-IȘTI SOROȘIȘTI au ieșit din canalele rețelelor subterane împotriva legii AUR-PSD de transparentizare a fondurilor ascunse până acum. Transparență dar nu pentru căței
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)