TWITTER a debutat pe bursa de la New York. Acţiunile companiei au sărit cu 73% peste preţul de listare

Acţiunile Twitter au debutat joi la bursa de la New York în urcare accelerată şi la scurt timp au ajuns la 73% peste cotaţia din oferta publică iniţială. Compania a atras 1,82 miliarde de dolari în cadrul ofertei publice iniţiale, capitalizarea de piaţă a reţelei de microblogging fiind astfel de 14,2 miliarde de dolari.
Tranzacţiile cu acţiuni Twitter au început cu întârziere faţă de deschiderea şedinţei bursiere, din cauza numărului foarte mare de ordine de cumpărare şi vânzare, situaţie anticipată de operatorul NYSE.
Compania a plasat miercuri 70 milioane de acţiuni la 26 de dolari pe unitate, după ce a majorat în două rânduri preţul ţintă pe fondul cererii solide din partea investitorilor, transmite Bloomberg.
Capitalizarea de piaţă a companiei este echivalentă cu de 12,4 ori vânzările estimate pentru anul viitor, de 1,14 miliarde de dolari, potrivit estimărilor analiştilor.
Acţiunile Twitter sunt astfel mai scumpe decât cele ale Facebook, având în vedere că valoarea de piaţă a celei mai mari reţele de socializare depăşeşte de 11,6 ori vânzările estimate pentru 2014.
Este, de altfel, cea mai importantă intrare pe bursă a unei companii tehnologice după listarea Facebook în mai 2012.
Twitter a apărut în martie 2006, atunci când contul cofondatorului său, Jack Dorsey, a lansat un prim 'tweet' automat prin care anunţa:"lansez twttr".
A urmat apoi primul tweet trimis de o persoană reală, o invitaţie a lui Jack Dorsey către colegii de serviciu. De atunci, au fost scrise peste 350 de miliarde de tweet-uri, aproximativ 500 de milioane pe zi.
Reţeaua a anunţat la sfârşitul lunii septembrie că are 232 milioane de utilizatori, din care puţin peste 40% se conectează zilnic, iar 76% de pe un telefon mobil.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)