Tăbăra "Mihai Viteazul", ediţia a II-a

În perioada 20-27 august 2014 va avea loc a doua ediţiei a taberei de supravieţuire, "Mihai Viteazul", la Cheile Râșnoavei, se arată într-un comunicat al Alianţei pentru Demnitate Naţională, primit la redacţie.
"Pentru că tabăra de anul trecut, în care tinerii au învăţat câteva elemente indispensabile pentru supraviețuirea în natură, a fost un succes, anul acesta mergem mai departe şi facem o tabăra mai complexă, bazată exclusiv pe alpinism şi orientare", se arată în comunicat.
Tabăra este pentru băieţi, de la 14 la 19 ani, fiind disponibile 15 locuri în corturi, cu o singură masă principală la cabană; dimineața și seara se ia masa de campanie.
Tabăra va fi coordonată de Maior(r) Daniel Oprescu.
Organizatorii mai anunţă că există posibilitatea "adopţiei" unui copil care doreşte să meargă, dar nu are posibilităţi financiare, astfel că se pot face donaţii pe siteul http://adn-romania.org/donatii/. Costul de persoană este de 670 de lei.
Cei care se înscriu vor trebui sa aducă un certificat de la medicul de familie prin care sa demonstreze că este sănătos şi apt pentru efort.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)