Târg al Mărţişorului la Muzeul Țăranului Român între 27 februarie - 2 martie

Muzeul Naţional al Țăranului Român (MNȚR) nu renunță la tradiția Târgului de Mărțișor, care în acest an va avea loc în intervalul 27 februarie - 2 martie, în curtea interioară, iar peste 500 de participanți și-au anunțat deja prezența. În cadrul acestuia, vor fi organizate ateliere de creație, în datele de 28 februarie și 1 martie, iar oferta gastronimică va fi, ca de obicei, una generoasă.
Comunicatul oficial al MNȚR:
De câțiva ani Târgul mărţişorului nu mai face parte din categoria târgurilor mici, specializate, dat fiind că în tot acest timp, am primit la fiecare nouă ediție, peste 500 de solicitări de participare. Intrat în obişnuinţa publicului bucureştean, Târgul mărţişorului a oferit publicului, prin criteriile de selecţie care au vizat valoarea obiectului handmade şi inovaţia, un grad de creativitate care a situat participanţii în sfera artistică şi a unui meşteşug capabil să fie reînnoit cu noi valenţe și să comunice cu expresivitate, imaginație, simț al umorului, o bună stăpînire a materiilor cu care sunt create.
În toți acești ani ne-am obișnuit publicul cu o ofertă foarte bogată, uşor reperabilă prin diversitatea şi unicitatea mărțișoarelor, fie că au avut ca sursă de influență lumea țărănească fie că au conturat noi forme ale creativității urbane (de la obiectul manufacturat la amprenta unui design contemporan, la banda desenată sau personaje din mitologia țărănească și urbană).
Am fost mereu interesați și de aducerea în atenția publicului cumpărător a anumitor categorii de mărțișoare care trimit la o serie de revizitări ale trecutului recent, ca de exemplu mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul croșetat sau tip goblen, mărțișorul de Fond Plastic, mărţişorul tradiţiilor reinventate sau miniaturile din sticlă ale anilor optzeci, ca un contrapunct la creațiile ultimilor ani, în care principala expresie este cea a obiectului handmade. Povestea mărţişorului a continuat să se re/scrie în șnururi simple alb și roșii, monede prinse în cusături, fire de lână, fetru, lut și lemn, hârtie manuală, piele, plastic, metal şi în fine orice materii reciclate și interesant exploatate.
Anul acesta am optat pentru o organizare pe baza invitației nominale, pentru a avea o participare eficientă sub raportul locurilor disponibile și a unei prestații civilizate racordate la statutul unei instituții culturale. Lista invitaților va fi afișată pe site-ul MNȚR împreună cu informațiile despre participare.
Şi ajutăm prin invitarea gratuită la târg (în limita spațiului disponibil pentru acestea), şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care au ca activitate acţiuni cu caracter umanitar și sprijin pentru categorii defavorizate.
Oferta gastronomică a târgului
De peste 5 ani târgul Mărțișorului este însoțit și de o ofertă gastronomică a unor mici producători, cu produse ce sunt mai aproape de conceptul de bucătărie naturală, chiar dacă zona reprezentată este rurală sau urbană: kürtős kalács - Mureş, turtă dulce - Harghita şi Argeş, prăjiturele de casă şi alte produse de patiserie - Alexandria, Baia Mare și Buzău, suc de mere 100 % natural de Mălâncrav, miere, dulcețuri - Ilfov
Ateliere de creativitate:
- 28 februarie, orele 11.00 - 12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Ruxandra Grigorescu, la Atelierul de creativitate (pentru copii).
- 1 martie, orele 11.00 - 12.00, Atelier de făcut șnururi de mărțișor, cu Genoveva Sauciuc, la Atelierul de creativitate (pentru copii și adulți).
Contacte / relații cu media audio - vizuală: Iuliana Bălan, Laura Sandachi
info@muzeultaranuluiroman.ro / cosmanolo@yahoo.com
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)