Târg cu meşteri şi produse tradiţionale, la Muzeul Ţăranului Român

De vineri până duminică, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român va fi organizat târgul de produse tradiţionale care prezintă obiecte lucrate cu multă migală de meșteri populari, care pot fi dăruite persoanelor dragi cu ocazia sărbătorii iubirii la români, Dragobetele.
Conform Muzeului Naţional al Ţăranului Român, oaspeţii vor putea alege dintre obiecte din lemn sau ceramică, din piele sau os, ii sau icoane, bijuterii și mărțișoare iar colecționarii vor putea procura de la târg antichități țărănești și mobilier vechi, costume populare autentice și nenumărate alte obiecte încărcate de istorie, iar pentru că în această sâmbătă sunt Moșii de Iarnă, gospodari din diferite zone ale țării s-au pregătit cum se cuvine cu brânzeturi și mezeluri făcute după rețete tradiționale. Oferta va cuprinde dulcețuri, șerbet, zacuscă și murături, cozonaci moldovenești, poale-n brâu și plăcinte de Turnu, miere și ulei presat la rece, pâine cu ceapă și cu semințe, vin din Vrancea și palincă de Bihor.
Cei prezenţi se vor putea bucura de preparatele gătite proaspăt: sărmăluțe cu mămăliguță, cârnăciori și pastramă, însoțite, după preferinţă, de un pahar de vin sau ceai, iar copiii sunt chemați să fie artizani de mărțișoare la atelierul condus de Cristina Vasilescu sâmbătă, între orele 13,00 și 17,00 și duminică între 10,00 și 15,00, înscrierile urmând a se face la telefon 0733051279 sau pe e-mail: artis.sapientia@yahoo.com. Taxa de participare este de 15 lei pentru pachetul minim.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)