ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Tatăl adolescentului Serghei Gordeev, care a ucis două persoane şi a luat ostatici alţi 20 de elevi într-un atac comis luni într-o şcoală din Moscova, a fost cel care l-a convins pe acesta să-şi elibereze colegii.

Potrivit şefului poliţiei din Moscova, Anatoli Iakunin, tatăl adolescentului a încercat timp de 45 de minute să-l convingă pe acesta să se predea poliţiei.El a afirmat că poliţia a discutat cu tatăl lui şi i-a cerut să participe la negocieri. "L-a sunat pe telefon şi i-a cerut să elibereze elevii", le-a spus Iakunin jurnaliştilor.

Conversaţia a durat circa 15 minute, apoi bărbatul a intrat, echipat cu vestă antiglonţ, în clasa în care fiul său ţinea ostatici 20 de elevi. Discuţiile dintre cei doi au durat o jumătate de oră, apoi Serghei Gordeev a eliberat ostaticii. Doar în momentul în care nu se mai aflau în clasă decât tatăl şi fiul său au pătruns forţele speciale în clasă şi l-au arestat pe adolescent, afirmă şeful poliţiei din Moscova.

Pe reţelele de socializare se vehiculează că unul dintre posibilele motive ale atacului ar fi supărarea lui Serghei Gordeev pe profesorul de geografie, care i-ar fi dat note mai mici decât se aştepta.

Colegii lui Serghei Gordeev, luaţi ostatici de acesta luni, au povestit că acesta a intrat în clasă îmbrăcat cu o haină de blană lungă pentru femei şi a început imediat să tragă în profesorul de geografie Andrei Kirillov, în vârstă de 29 de ani.

"A început să ne spună că a venit pentru asta, a spus că vrea să ştie dacă există viaţă după moarte şi că a venit să împuşte înainte să moară", a declarat Roman, un coleg de clasă al lui Gordeev, pentru LifeNews.

"Puteai să vezi în ochii lui că era speriat", a declarat o altă colegă, Lusia.

Potrivit martorilor oculari, Gordeev a comis cele două crime cu sânge rece. "L-a împuşcat pe profesor în stomac, a verificat dacă mai este în viaţă, apoi i-a tras un foc de control în cap", a declarat un coleg de clasă al atacatorului pentru LifeNews.

Kirillov era profesor de geografie. "Chiar îmi plăcea de el ca profesor", a declarat tatăl unui elev al acestuia pentru Komsomolskaia Pravda. "Îşi iubea munca şi era întotdeauna calm", a adăugat el.

Alţi profesori ai şcolii îl descriu pe Kirillov ca fiind un bărbat de familie, devotat soţiei şi fiului lor în vârstă de patru ani, căruia îi plăcea să predea şi nu se sfia niciodată să le ţină locul colegilor bolnavi, iar elevii îl descriu ca pe un bărbat blând. "Profesorul era o persoană amabilă, se înţelegea bine cu elevii", a declarat un coleg de clasă al lui Gordeev pentru LifeNews.

Cealaltă victimă, poliţistul în vârstă de 38 de ani Serghei Buşuiev, a murit pe loc din cauza pierderii masive de sânge, el numărându-se printre primii poliţişti ajunşi la faţa locului. O sursă din cadrul agenţiilor de securitate a declarat că Gordeev a tras asupra poliţistului când acesta a deschis uşa clasei, de la o distanţă de aproximativ 2,5 metri. Un alt poliţist, Vladimir Krohin, în vârstă de 29 de ani, a fost rănit la umăr în timp ce încerca să îl scoată din zonă pe colegul său rănit, în prezent fiind în spital în stare gravă.

Gordeev, deşi era un elev ambiţios, nu era foarte popular, susţin colegii lui de clasă. "Abia vorbea cu cineva", afirmă un fost coleg, Anton Kiro. "Nu îşi făcea prieteni uşor. Nu ne întâlneam niciodată în afara şcolii", a explicat el.

Nimeni nu se aştepta ca un băiat atât de liniştit să îşi piardă cumpătul şi să comită un astfel de act, vecinii adolescentului susţinând că acesta provine dintr-o familie "foarte bună", în care nu au fost conflicte niciodată.

Gordeev ar fi mers la lupte timp de un an înainte de atac. Tatăl lui este militar şi l-a învăţat să tragă cu arma, puşca şi arma de vânătoare cu care adolescentul a venit la şcoală aparţinând tatălui său.