ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ministrul austriac de Finanţe, Michael Spindelegger, a anunțat marți că 11 state europene vor introduce o taxă pe tranzacţiile financiare, cel mai târziu în 1 ianuarie 2016, care, în primă fază, va viza doar acţiunile şi anumite produse derivate. Printre statele care vor adopta această lege se numără Germania, Franţa, Italia şi Spania dar nu şi Marea Britanie, ţară care găzduieşte cea mai mare piaţă financiară și cea mai importantă bursă din Europa, informează Agerpres.

Această procedură, introdusă prin Tratatul de la Lisabona, permite unui grup de cel puţin nouă state membre să adopte propuneri care altfel nu ar strânge o majoritate necesară în rândul tuturor celor 28 de state membre UE.

Oficialii europeni au început să promoveze această taxă după criza financiară din 2008-2009 în ideea de a limita speculaţiile şi a recupera o parte din fondurile alocate de guvernele europene pentru sprijinirea băncilor. Taxa ar urma să se aplice oricărei tranzacţii derulată, oriunde în lume, de o entitate financiară care are sediul în unul din cele 11 state care până acum s-au declarat de acord cu implementarea ei. Proiectul celor 11 state este să se înceapă cu taxa pe tranzacţiile cu acţiuni pentru ca ulterior să se extindă şi la alte produse financiare.