ascultă articolul

Luni, 17 martie, de la ora 20.00, Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat la TVR 2 o piesă din Arhiva sa de Aur în viziunea artistică a regretatului regizor Dan Micu: „Într-o dimineaţă”, spectacol preluat după Revoluţie de la Teatrul Nottara. Piesa poate fi urmărită şi online, de la aceeaşi oră, pe platforma video TVRplus.ro.

Spectacolul „Într-o dimineaţă” este punerea în scenă a piesei „Aprilie, dimineaţa” a dramaturgului Mihai Ispirescu, care a avut premiera la Teatrul Nottara în 1988. În ciuda faptului că numele comediei negre a lui Ispirescu a fost schimbat, pentru a evita asocierea cu „Tezele din aprilie” (celebra sinteză politico-ideologică ceauşistă din acelaşi an), reprezentarea acestei piese nu a fost ferită de presiunile cenzurii regimului.

Spectacolul lui Ispirescu şi Dan Micu, cu scenografia Ancăi Pâslaru, interpretat strălucit de Horaţiu Mălăele, Viorel Comănici, Camelia Zorlescu, Mircea Diaconu, Anca Bejenaru a fost neîndoielnic la vremea aceea unul dintre cele mai cutezătoare gesturi prin care Teatrul riposta, îşi afirma forţa de a interveni public în probleme vitale ale societăţii. […] Prin acest spectacol, Dan Micu făcea încă o dată dovada posibilităţii de a se responsabiliza major, de a face teatru politic de cea mai înaltă valoare. A avut alături întreaga echipă, care s-a solidarizat cu spectacolul şi cu aventura lui tragicomică,  consemnează criticul de teatru Doina Papp în volumul „Un destin spulberat: Dan Micu”, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, Bucureşti, 2003.

Montarea regizorului Dan Micu (de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc pe 22 martie 15 ani) îi introduce pe telespectatori în lumea teatrului de rezistenţă al vremii, piesa beneficiind de talentul, de inspiraţia, dar şi de curajul unor actori de marcă ai scenei bucureştene (Viorel Comănici, Horaţiu Mălăele, Mircea Diaconu, Camelia Zorlescu, Anca Bejenaru).

Mai multe momente despre contextul politic şi cultural din anul premierei (1988) sunt surprinse de criticul de teatru Doina Papp şi în volumul “O poveste cu Horaţiu” (Editura All, 2012)  care îşi aminteşte povestea necunoscută din spatele scenei, într-o perioadă în care, din cauza cenzurii care devenise insuportabilă în România comunistă, piesa Într-o dimineaţă era ameninţată cu suspendarea:

În 1988 la Teatrul Nottara, în condiţiile unui repertoriu de circa 20 de titluri, rulate şi la distanţă de două săptămâni, are loc premiera spectacolului  Aprilie, dimineaţa de Mihai Ispirescu, rebotezat Într-o dimineaţă pentru a nu se face vreo legătură cu faimoasele teze din aprilie ale partidului care declanşasera revoluţia culturală. Dan Micu cel care mai montase o piesă de Ispirescu, tot cu bucluc – Trăsura la scară – a avut acum probleme şi mai mari. Vizionări peste vizionări, modificări de replici, schimbări în montare. Am fost martoră la aceste sâcâieli infernale şi puţin o fază mi-a rămas, fiindcă a trebuie să-i ţin “legaţi” de birou pe cei doi, autor şi regizor, pentru a scrie o scenă în plus la sugestia direcţiei şi a ministerului, care să echilibreze, chipurile, în zona pozitivă piesa. Era destinată lui Mircea Diaconu şi Ancăi Bejenaru. În această satiră a birocratismului obnubilant, cu funcţionari rutinaţi şi tembelizaţi de obsesia cifrelor, Horaţiu îl juca pe Stroescu, personaj abulic într-o realitate absurdă. Acţiunea se petrecea într-un birou, ce-I drept ca o celulă, dar piesa lui Ispirescu viza mai sus, de unde şi temerile apărute la oficiali. Se referea la întreaga societate românească sub comunism în care oamenii, transformaţi în mecanisme, supravieţuiau între zidurile mucegăite ale unei adevărate închisori (decorul era o încăpere cenuşie la a cărui redare contribuia şi peretele propriu-zis al scenei, coşcovit de vreme, cu doar o ferestruică de celulă undeva sus în stânga). Funcţionarul lui Horaţiu, alienat de rapoartele false şi de ţăcănitul maşinii de scris, umblând mai tot timpul afumat, avea cel puţin un moment antologic de iluminare, când în faţa unei planşe cu Omul lui Da Vinci, celebra secţiune de aur, Stroescu ne spunea cât de jos am ajuns. Într-o intervenţie scrisă, după premieră, mai mulţi intelectuali au sărit în apărarea spectacolului ameninţat cu suspendarea, Eugen Simion lăuda şi o altă scenă, a beţiei, unde, după părerea sa, Horaţiu Mălăele “face plâns din râs pe linia unei tradiţii importante din teatrul românesc, în care locul bufonului e luat de omul turmentat”. Aşadar, de la Truffaldino cel naiv şi jucăuş, deşi la fel de oropsit, personajul cu care Horaţiu s-a confundat o vreme evolua pe scara istoriei şi a vieţii spre ipostaza tragi-comică a insului nevoit să-şi găsească subterfugii de supravieţuire într-o lume tot mai nedrept alcătuită. Când un actor ajunge să reprezinte un vector al societăţii, misiunea lui de lider de opinie devine evidentă. Ceea ce lui Horaţiu Mălăele i s-a întâmplat de mai multe ori. I se întâmplă şi astăzi când ridică săli în picioare la recitalurile lui atât de direct şi profund implicate în freamătul străzii.

sursa: tvr.ro

[gallery link="file" ids="26211,26212,26213,26214,26215,26216,26217,26218"]