Telefonul mobil, de la mijloc de comunicare, la motiv de nefericire - STUDIU

Un studiu al cercetătorilor americani atrage atenţia asupra faptului că fericirea şi telefonul mobil nu fac casă bună, persoanele "conectate" fiind cel mai puţin fericite, relatează 7sur7.be, citat de Agerpres.
La realizarea studiului, cercetătorii au analizat viaţa a 500 de studenţi. Cei care petrec cel mai mult timp verificându-şi apelurile şi mesajele pe telefonul mobil sunt mai nervoşi decât cei care reuşesc să se "deconecteze" total.
De fapt, hiperconectarea ar fi un cerc vicios. Studenţii care reacţionează prea mult la mesajele şi apelurile trimise de prieteni se simt obligaţi să rămână conectaţi, lucru care ar duce la presiune suplimentară şi un important stres.
Dacă cercetări precedente arătaseră că telefonul mobil ar îmbunătăţi relaţiile sociale şi ar reduce sentimentul de izolare, studii mai recente au pus accentul pe problemele legate de utilizarea în exces a telefoanelor mobile şi a reţelelor de socializare.

"Este ca şi cum aş avea o obligaţie suplimentară în viaţă", spune un student.
Dacă cercetări precedente arătaseră că telefonul mobil ar îmbunătăţi relaţiile sociale şi ar reduce sentimentul de izolare, studii mai recente au pus accentul pe problemele legate de utilizarea în exces a telefoanelor mobile şi a reţelelor de socializare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)