Televiziunile Antena Group au fost scoase din grila Focus Sat

UPC a anunţat suspendarea temporară a transmisiei Antena 1, Antena Stars, Euforia, Gsp TV şi Antena 3, de către platforma sa de satelit, Focus Sat, începând de joi, din cauza condiţiilor şi costurilor inacceptabile impuse de Antena Group, însă aceasta din urmă spune că solicitarea sa a fost una echilibrată.
Decizia Focus Sat de a scoate temporar din grilă televiziunile Antena 1, Antena Stars, Euforia Lifestyle, Gsp TV şi Antena 3 "vine ca urmare a impunerii, de către Antena Group, a unor condiţii şi costuri inacceptabile, care ar avea repercusiuni directe asupra clienţilor Focus Sat şi pe care compania continuă să le negocieze, în interesul acestora", spune UPC România într-un comunicat, remis joi dimineaţă, agenţiei MEDIAFAX.
Conform reprezentanţilor UPC România, cele cinci televiziuni ale Antena Group au fost scoase de pe platforma Focus Sat în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.00, cu precizarea că de această decizie nu vor fi afectaţi şi abonaţii pachetelor de cablu ai UPC România.
Potrivit comunicatului UPC, "Focus Sat îşi exprimă regretul că această situaţie poate produce inconvenienţe clienţilor săi". "(...) compania le va oferi acestora 5 canale, fără costuri suplimentare, pentru a compensa absenţa temporară a canalelor Antena Group din grilă. Astfel, începând cu 6 februarie 2014, toţi clienţii Focus Sat se vor putea bucura de posturile Discovery Science, Discovery World, History Channel, National Geographic Wild şi Bollywood TV în pachetul de bază, Familia".
"Considerăm că decizia Antena Group şi modul de abordare a acestei situaţii sunt inacceptabile la adresa utilizatorilor, în contextul în care ni se solicită mărirea de peste 4 ori a costului per abonat. Această majorare de tarif ar genera un impact negativ asupra clienţilor noştri, iar acceptarea unei asemenea creşteri de preţ în numele clienţilor nu a reprezentat o opţiune rezonabilă pentru noi. Vrem să ne asigurăm că toate solicitările Antena Group au în vedere oferirea unor condiţii stabile şi rezonabile, în raport cu valoarea oferită clienţilor şi că promisiunile făcute clienţilor Focus Sat vor fi respectate şi pe viitor. De aceea continuăm să explorăm toate opţiunile, în speranţa găsirii celei mai bune soluţii pentru clienţii noştri", a declarat Cătălin Iţu, Country Director Focus Sat România.
Pe de altă parte, într-un comunicat remis miercuri seară agenţiei MEDIAFAX, Antena Group spune că, în urma negocierilor în ce priveşte prelungirea contractului de retransmisie a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV cu compania Focus Sat, "părţile nu au căzut de acord în ceea ce priveşte termenii comerciali".
"Ca atare, conform adresei 721/05.02.2014 trimisă de Focus Sat companiei noastre, retransmisia posturilor Antena Group pe această platforma va fi întreruptă începând cu 6 februarie 2014", se spune în comunicatul Antena Group.
Antena Group afirmă că oferta adresată de Focus Sat nu reflectă valoarea comercială a televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV şi nici cifrele de audienţă înregistrate de acestea. "Sumele de retransmisie negociate reprezintă o solicitare comercială echilibrată, aplicabilă politicii comerciale din piaţa de distribuţie, fiind în conformitate cu contractele existente actualmente pe piaţă", spune Antena Group.
Antena Group precizează că "este în continuare deschisă negocierilor cu compania Focus Sat, în vederea găsirii unei soluţii în favoarea publicului telespectator".
Antena 1, Antena Stars, Antena 3, Euforia şi Gsp TV sunt pe lista televiziunilor "must carry", care trebuie distribuite obligatoriu de toţi cabliştii din România, însă lista "must carry" se aplică, potrivit legislaţiei audiovizualului, doar operatorilor de cablu, nu şi platformelor de satelit (DTH), aşa cum este Focus Sat.
Pe de altă parte, UPC România a transmis, în 27 ianuarie 2014, o adresă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în care sesiza Consiliul cu privire la "acţiunile abuzive" ale Antena Group, care "condiţionează tehnic şi financiar" retransmisia televiziunilor Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV, încălcând astfel prevederile legislaţiei audiovizualului privind regimul "must carry".
Principiul "must carry" este reglementat prin articolul 82 din Legea audiovizualului şi le impune operatorilor de cablu să retransmită anumite televiziuni, dar le impune şi televiziunilor difuzate în pachetul "must-carry" al cabliştilor să fie libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice şi financiare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)