ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Joi, echipa feminină de tenis de masă a României a învins echipa Poloniei cu scorul de 3-1 în ultimul său meci din Grupa A a Campionatelor Mondiale pe echipe de la Tokyo și s-a calificat în optimile de finală, conform Agerpres.

Elizabeta Samara a dispus cu 3-0 (11-5, 11-7, 11-9) de Katarzyna Grzybowska și cu 3-1 (11-9, 12-10, 11-13, 11-8) de Natalia Partyka, iar Camelia Poștoacă a învins-o pe Natalia Bajor cu 3-2 (12-10, 9-11, 11-13, 11-8, 11-5), în alt meci, Bernadette Szocs fiind întrecută cu 3-0 (12-10, 11-8, 11-9) de Partyka.

China a ocupat primul loc în clasamentul final al grupei, cu 10 puncte, urmată de Coreea de Nord, 9 p, România, 8 p, Austria, 7 p, Slovacia, 6 p, Polonia, 5 p.

China s-a calificat direct în sferturile de finală, în timp ce România va juca vineri în optimi cu Coreea de Sud.