ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




Summitul G20 din Australia este marcat de tensiuni fără precedent, preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, luând chiar decizia de a pleca mai devreme de la întâlnire.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Presa britanică scrie că Putin a avut o "întâlnire tensionată" cu premierul David Cameron, după aceasta el luând decizia de a pleca mai repede.

Putin şi Cameron au discutat aproximativ 50 de minute, principala temă fiind situaţia din Ucraina. Din câte se pare, premierul britanic a insistat pentru restabilirea păcii şi respectarea termenilor acordului de încetare a focului, însă s-a lovit de atitudinea refractară a rusului.

De altfel, Putin a fost primit cu răceală de mai toţi reprezentanţii Occidentului.

În condiţiile în care preşedintele rus nu va mai participa la dineul final, de duminică, toată lumea se teme că acesta îşi va intensifica acţiunile agresive.