Terra se dezintegrează

Terra este în pericol să se dezintegreze în timp, arată estimările oamenilor de ştiinţă, iar viaţa de pe Terra este ameninţată.
Livrare gratuita in 24 de ore!
Se estimează că Universul e format din materie întunecată în proporţie de 27%, ea fiind un fel de adeziv, care ţine totul laolaltă. Conform unui nou studiu, cantitatea de materie întunecată e posibil să scadă, întrucât e consumată de energia înturneată, iar Terra e ameninţată.
Dacă într-adevăr este aşa, atunci ne vom confrunta pe Terra cu probleme serioase într-un viitor destul de apropiat. Nici materia întunecată, nici energia nu emit, reflectă ori absorb lumina, iar aceasta înseamnă că nu pot fi detectate direct, cu ajutorul unei tehnologii existente.
Tocmai de aceea este dificil de studiat şi testat natura lor. Astronomii le studieaza indirect, pe baza structurii Universului şi a influenţei gravitaţionale.
În urmă cu aproximativ 20 de ani, o descoperire - premiată cu Premiul Nobel pentru Fizică - a arătat că mărirea Universului nu este nici constantă, nici nu încetineşte, ci e accelerată.
Acum insa, s-a descoperit ca materia intunecata se 'ineaca" in energia intunecata intr-un mod care nu poate fi explicat.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)