Test simplu pentru depistarea bolii Alzheimer
Boala Alzheimer este dificil de diagnosticat înainte ca simptome să înceapă să apară, pentru că nu există niciun test sigur care poate determina definitiv dacă o persoana are boala degenerativă a creierului.
Ar putea o lingura de unt de arahide şi o riglă să devină testul decisiv?
În asta îşi pun speranţa cercetatorii Institutului de Cercetare al Mirosului si Gustului din cadrul Universităţii din Florida. Ei au descoperit că pacienţilor cu stadiu precoce de Alzheimer le-a fost mult mai greu să miroasă unt de arahide ţinut la mică distanţă de nasul lor, decât oamenii care nu au această boală cumplită.
"În acest moment putem folosi acest test pentru a confirma diagnosticul," a declarat studentul Timbre Jennifer, cel care a condus cercetarea.
Aceasta nu este singura încercare recentă de a găsi un test ieftin de a prezice demenţa precoce.
Cercetatorii de la Universitatea Northwestern au raportat în august că subiecţii puşi să recunoască 20 de fotografii alb-negru ale unor oameni celebri, inclusiv John F. Kennedy şi Bill Clinton, ar putea oferi indicii în riscul de demenţă. Persoanele cu debut precoce de demenţă au pierdut testul, fapt confirmat de scanarea RMN, recunoscând doar 79 la sută din fotografi, în timp ce subiecţii sănătoşi au obţinut un procentaj de sută la sută.
Un studiu din 2006 arată că 0.40 la suta din populaţia globului suferă de Alzheimer şi că, până în 2050, aceasta cifră va creşte de patru ori.

Pe același subiect

După Norvegia și Germania, Franța anunță și ea primele decese post vaccinare: NOUĂ OAMENI AU MURIT după vaccinul Pfizer-BioNTech. Peste 130 de efecte secundare

CNA oprește campania de dezinformare a populației privind vaccinurile după ce ActiveNews și alte sute de români au demonstrat că este ILEGALĂ. Într-o primă fază membrii CNA și-au arătat incompetența crasă la capitolul legalitate. Juriștii i-au trezit

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)