Trafic îngreunat pe Valea Oltului din cauza unor căderi de zăpadă de pe versanţi

Traficul pe DN 7, Valea Oltului, în judeţul Sibiu, este îngreunat, vineri după-amiază, din cauza unor căderi de zăpadă de pe versanţi, dar autorităţile au intervenit pentru degajarea carosabilului şi pentru fluidizarea traficului.
Drumul dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu este unul dintre cele mai aglomerate din ţară, iar circulaţia este deseori îngreunată, mai ales iarna, din cauza condiţiilor meteo. Discuţiile despre o posibilă autostradă pe Valea Oltului au fost deosebit de aprinse, iar reprezentanţii Dacia - Renault au criticat dur Guvernul, în decembrie 2013, pentru demararea construcţiei Comarnic - Braşov, în detrimentul celei dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu.
Potrivit oficialilor de la Piteşti, lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului între Piteşti şi Sibiu costă uzina Dacia anual peste 10 milioane de euro, în condiţiile în care costul pe fiecare maşină transportată la export creşte cu 60 de euro pe unitate.
Viteza medie comercială pe Valea Oltului este de 37 km/h, iar dacă ar fi autostradă, indiferent de traseu, camioanele ar putea circula cu 60-80 km/h, potrivit analiştilor.

Este o nebunie să iei în discuţie competiţia dintre cele două artere. Guvernul ignoră faptul că pe Braşov nu este un traseu validat de UE şi ignoră faptul că traseul Piteşti-Sibiu face parte dintr-un coridor internaţional. Promisiunea făcută în Parlament cu privire la autostrada Piteşti-Râmnicu Vâlcea şi Vâlcea-Sibiu până în 2022 a fost făcută să ne astupe gura.
Potrivit oficialilor de la Piteşti, lipsa unei autostrăzi pe Valea Oltului între Piteşti şi Sibiu costă uzina Dacia anual peste 10 milioane de euro, în condiţiile în care costul pe fiecare maşină transportată la export creşte cu 60 de euro pe unitate.
Viteza medie comercială pe Valea Oltului este de 37 km/h, iar dacă ar fi autostradă, indiferent de traseu, camioanele ar putea circula cu 60-80 km/h, potrivit analiştilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)