ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Organizaţia Transparency International România cere transparenţă şi responsabilitate publică în investigarea acuzaţiilor aduse lui Mircea Băsescu, pentru a confirma credibilitatea şi independenţa Justiţiei.
"Transparency International România cere ca acuzaţiile de trafic de influenţă care afectează grav credibilitatea justiţiei să fie soluţionate în condiţii de maximă transparenţă şi să îşi găsească toate răspunsurile cerute de lege şi societate tocmai pentru a apăra şi consolida imaginea justiţiei române şi a instituţiilor statului"

, arată reprezentanţii organizaţiei.

Reprezentanţii organizaţiei arată că este necesar ca soluţionarea acestui caz cu impact major asupra sistemului public să fie rezolvat în toate aspectele sale şi să fie găsite soluţii pentru ca sistemul judiciar să fie protejat de vulnerabilităţi.

Transparency International Romania menţionează că, în ultimul Barometru Global al Corupţiei, 62 la sută dintre români consideră că "marile interese sunt foarte importante în afacerile de corupţie", iar 13% dintre aceştia declară că au cunoştinţe care au dat mită pentru influenţarea deciziilor justiţiei.