UCRAINA face un pas înapoi. Parlamentul de la Kiev adoptă legile privind AUTONOMIA TEMPORARĂ pentru est și AMNISTIA anumitor separatiști

Este oficial. Parlamentul de la Kiev a adoptat marţi, la cererea președintelui Poroshenko, un proiect de lege care garantează amnistia, în anumite condiţii, pentru combatanţii angajaţi în confruntările din estul Ucrainei. Legislativul a adoptat și proiectul de lege care prevede mai multă autonomie pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei şi care fixează alegeri locale în aceste regiuni, la 7 decembrie.
Marți, așa cum anunțase, preşedintele Petro Poroshenko a supus Parlamentului un proiect de lege privind o amnistie pentru "participanţii la evenimentele din Doneţk şi Lugansk", două fiefuri ale rebelilor proruşi, informeaza Mediafax.
Proiectul de lege scuteşte de la proceduri penale şi administrative combatanţii, cu excepţia celor care s-au făcut vinovaţi în special de "crime, violuri şi terorism". Potrivit presei ucrainene, o excepţie de la această amnistie sunt şi cei responsabili de doborârea avionului Boeing al companiei Malaysia Airlines la 17 iulie, soldat cu 298 de morţi.
Cele două proiecte de lege privind un "statut special" pentru regiunile Doneţk şi Lugansk şi acordarea amnistiei anumitor combatanţi din est erau prevăzute de protocolul de armistiţiu semnat la 5 septembrie de Kiev şi rebelii proruşi, care cer independenţa.
Andre Purgin, un lider al rebelilor din estul Donețk-ului a declarat pentru agenția AFP că regiunea estică a Ucrainei ”nu mai are nimic de-a face cu Ucraina” și că Ucraina poate adopta ce lege vrea.”Noi nu vrem să federalizăm Ucraina”, a spus Purgin.
Poroshenko afirmase marți că propunerile legislative vor garanta ”suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei, deschizând calea spre descentralizare, notează BBC.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)