ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Liderul separatiștilor  pro-ruși Aleksandr Zaharcenko, ales duminică 'președinte' al autoproclamatei 'Republici populare' Donețk, în estul Ucrainei, într-un scrutin denunțat de Occident, a fost învestit marți în funcție, relatează AFP și Ria Novosti.

Libris.ro – Librarie online – Zilnic noutati si promotii

Zaharcenko, fost mecanic, în vârstă de 38 de ani, până de curînd ”premier”, a fost învestit în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Teatrul dramatic din Donețk, in care președintele Comisiei electorale i-a înmânat certificatul oficial de președinte, relatează Agerpres.

Patru cazaci în costume tradiționale au adus în sală drapelul 'republicii populare' Donețk, după cum a relatat TASS.

O ceremonie similară este programată pentru marți după-amiază la Lugansk, un alt fief separatist, unde un fost militar de 50 de ani, Igor Plotnițki, extrem de atașat trecutului sovietic, a obținut peste 63% din sufragii duminică.

La șase luni de la începerea conflictului care s-a soldat deja cu peste 4.000 de morți, autoproclamatele 'republici populare' Donețk și Lugansk și-au ales duminică 'președinții' și 'parlamentele'.

Sfidând avertismentele Occidentului, Rusia a declarat că 'respectă' alegerea populației și a făcut luni apel la Kiev să 'renunțe la operațiunea militară' în estul țării, estimând că liderii rebeli aleși au de acum legitimitatea necesară pentru a angaja un dialog cu autoritățile ucrainene.