ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



NATO a aprobat menţinerea unei prezenţe continue aeriene, terestre şi navale în partea estică a Alianţei, unde va exista un comandament special, a anunțat vineri secretarul general al Alianței, Anders Fogh Rasmussen. Șeful NATO a anunțat crearea unei forţe rapide de intervenţie a NATO, formată din mii de militari care pot interveni în câteva zile în orice zonă, "pentru a susţine aliaţii”, transmite Mediafax.

UPDATE. Rasmussen a semnalat că noua forță va avea cartierul general într-unul din statele din flancul estic, iar Alianța Nord-Atlantică va menține în aceste țări 'o prezență continuă' pe bază de rotație. El a precizat că țări precum 'Polonia, România și statele baltice și-au afirmat disponibilitatea de a găzdui pe teritoriile lor instalații' ale acestei forțe multinaționale ca va fi compusă din forțe terestre, navale și aeriene, precum și din trupe speciale.

"Am decis să lansăm o inițiativă de apărare pentru a ne întări angajamentele față de partenerii noștri și să ajutăm alianța să proiecteze stabilitate fără să disloce un număr mare de trupe de luptă. Această inițiativă se sprijină pe expertiza noastră solidă cu privire la sprijinirea, consilierea și asistarea națiunilor cu reforme de securitate și apărare. În urma cererilor acestora, am convenit să extindem această inițiativă la Georgia, Moldova, Iordania și reafirmăm disponibilitatea noastră de a furniza capacități de apărare Libiei, când condițiile o permit. Suntem pregătiți să sprijinim Irakul, dacă Irakul va face o astfel de cerere", a precizat șeful NATO.
Rasmussen a semnalat că noua forță va avea cartierul general într-unul din statele din flancul estic, iar Alianța Nord-Atlantică va menține în aceste țări 'o prezență continuă' pe bază de rotație. El a precizat că țări precum 'Polonia, România și statele baltice și-au afirmat disponibilitatea de a găzdui pe teritoriile lor instalații' ale acestei forțe multinaționale ca va fi compusă din forțe terestre, navale și aeriene, precum și din trupe speciale.

Am făcut deja paşi imediaţi pentru a mări apărarea noastră. Astăzi, am decis că vom menţine o prezenţă continuă şi activităţi în aer, pe teren şi pe mare, în partea estică a  Alianţei, prin rotaţie”, a anunţat Rassmusen.

Potrivit lui Rassmusen, decizia de vineri din cadrul Summit-ului NATO reprezintă un mesaj, şi anume că NATO îşi protejează toţi aliaţii, în orice moment.

De asemenea, potrivit Secretarului general al NATO, acesta reprezintă un mesaj şi către cei care atacă orice ţară membră a Alianţei: "Dacă vă gândiţi să atacaţi un singur membru, veţisuporta riposta întregii Alianţe".

Rasmussen a mai afirmat că deja există o forţă de răspuns a NATO, o forţă multinaţională, care cuprinde atât trupe terestre,maritime şi aeriene, care poate fi desfăşurată oriunde în lume,pentru "apărare colectivă" sau pentru managementul crizelor.

"Astăzi, am decis să creăm ceea ce eu aş numi «un vârf de lance», în cadrul forţei noastre de reacţie", a mai menţionat Anders Fogh Rasmussen, precizând că această forţă va cuprinde câteva mii de trupe terestre, care sunt pregătite, în orice moment, să fie desfăşurate, în aer, pe mare sau terestru.