UPDATE Premierul ungar, vizită privată în România. Protest la Cluj faţă de prezenţa în municipiu a lui Viktor Orban

Premierul Ungariei, Viktor Orban, va face o vizită in județul Cluj, în perioada 2-3 octombrie, ocazie cu care va inaugura o școală profesională finanțată de Guvernul de la Budapesta.
UPDATE Zece tineri au protestat, vineri, în faţa Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, faţă de prezenţa, la inaugurarea noului sediu al insituţiei de învăţământ, a premierului Ungariei, Viktor Orban, declarând că acesta este "un dictator", informează Mediafax.
Cei zece tineri au mers pe trotuarul din faţa Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca în momentul în care a ajuns acolo maşina premierului Ungariei, Viktor Orban, afişând două bannere, în limbile română şi maghiară, cu mesaje de cooperare multietnică. Pe cele două bannere scria: "Cooperare multietnică, nu tensiune interetnică" şi "Autonomia societăţii civile".
Surse politice au declarat pentru Agerpres că în cadrul vizitei sale, care este una privată, cu excepția inaugurării școlii profesionale, Viktor Orban se va întâlni și cu liderii formațiunilor politice maghiare din România, precum și cu liderii bisericilor tradiționale maghiare.
Potrivit acelorași surse, Guvernul Ungariei ar fi contribuit cu aproape 700.000 de euro pentru școala profesională din Cluj.
Confirmarea a venit și din partea coordonatorului de presă al Eparhiei Reformate a Ardealului, Kiss Gabor. Acesta a precizat pentru Agerpres că Orban ar urma să viziteze, în regim privat, și Universitatea Sapientia din Cluj, construită cu ajutor financiar al Guvernului Ungariei, precum și localitatea clujeana Răscruci.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)