ascultă articolul

Ion Iliescu: "Piaţa Universităţii a fost un fenomen izolat, într-un context oarecum echilibrat. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina e o mişcare total diferită şi violentă. La Bucureşti am avut un caz total izolat, o manifestare de opoziţie politică, într-o situaţie în care FSN-ul avea o popularitate enormă. Noi nu am făcut din Piaţa Universităţii o problemă. Am lăsat oamenii să-şi descarce energiile în acel perimetru. Nu am căutat să incităm şi să exacerbăm acest fenomen. A fost un protest democratic".

Ion Iliescu răsuceşte istoria ca pe o cravată, când pe faţă, când pe dos, profilând-o brambura după interesele sale de perioadă.

Acum, spune că manifestaţia de protest maraton din Piaţa Universităţii, din 1990, la care am luat parte, a fost "un protest democratic". Atunci, a instigat restul populaţiei ţării împotriva minorităţii bucureştene care atunci deja înţelesese ce este el: un bolşevic.

A instigat-o cu atâta perfidie şi a indus ură, împreună cu întreg aparatul de stat, dominat în cvasitotalitate de FSN atunci, încât în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 ura contra manifestanţilor a atins cote comparabile cu cele din Cambodgia lui Pol Pot, unde oricine purta ochelari era executat de khmerii roşii, fiind considerat intelectual, deci duşman al poporului. De altfel, femeile de la APACA strigau în 1990, mai la fiecare şedinţă de cultura urii organizată în public de FSN, "moarte intelectualilor!".

Conform lui Ion Iliescu, aşa cum afirma în 1990, ca să justifice represiunea brutală din 13-15 iunie, în Piaţa ar fi fost bande de legionari.

Ion Iliescu vorbeşte acum despre protestele pro-europene din Ucraina ca despre "o mişcare total diferită şi violentă". În realitate, există mărturii dramatice că lunetişti mascaţi au tras în forţele de ordine Berkut, ucigând băieţi de 25 de ani, pentru că apoi aceste forţe să aibă motivul să reacţioneze prin retorsiune şi să ucidă, la rândul lor, manifestanţi.

Nu este nimic nou. Metodele Regimului Ianukovici sunt identice cu cele ale Regimului Iliescu. Pe 20 ianuarie 1990, o masă imensă de zeci de mii de manifestanţi a înconjurat la Bucureşti Palatul Victoria, cerând demisia primului Cabinet Petre Roman. Fără nici un fel de violenţă.

Dintre aceşti manifestanţi nonviolenţi, s-a inserat în apropierea geamurilor de la parterul Palatului Victoria o gaş că de infractori (pe atunci nu exista gard, nici spaţiu verde, nici SPP, ci era pur şi simplu un trotuar larg) şi a început să arunce cu pietre şi să spargă geamurile. Apoi a pătruns în clădire şi a început să o devasteze.

Ion Iliescu a pus totul în cârca manifestanţilor contra regimului său. "Noi nu am făcut din Piaţa Universităţii o problemă. Am lăsat oamenii să-şi descarce energiile în acel perimetru". Este o minciună de la cap la coadă. De pe 23 aprilie până pe 20 mai 1990, Piaţa Universităţii a fost o agora a libertăţii, unde oricine dorea putea să se exprime liber pentru democraţie, pluralism şi libertate.

În acest timp, Televiziunea Română intoxica românii, spunându-le că în Piaţa Universităţii sunt proxeneţi, prostituate, traficanţi de droguri şi boschetari, iar tinerii care stau acolo sunt nespălaţi şi sunt plătiţi cu dolari de către partidele istorice. Se pregătea astfel baza de argumentaţie a viitoarei represiuni, de pe 13-15 iunie 1990.

În realitate, în Piaţa Universităţii studenţii, elevii, profesorii, inginerii, în general intelectualii de toate vârstele, comunicau civilizat. Boschetarii, prostituatele, proxeneţii, traficanţii de droguri erau trimişi noaptea de Regimul Iliescu în Piaţă, pentru a se infiltra şi a discredita manifestaţia.

Patrulele mixte de noapte ale ONG-urilor din Piaţă, formate din câte doi oameni de la Grupul Independent pentru Democraţie, Liga Studenţilor, AFDPR, Asociaţia Studenţilor Arhitecţi, Asociaţia 21 Decembrie, Asociaţia 16-21 Decembrie sau Alianţa Poporului expulzau ritmic aceşti mici infractori, care apoi reveneau în Piaţă, la infinit.

Câţiva boschetari au fost duşi personal de mine la Circa 10 de Poliţie. A doua zi i-am găsit iar în Piaţă, la datorie. Altă minciună afirmată de Ion Iliescu este că FSN nu a făcut din Piaţa Universităţii o problemă. Nu numai că a făcut, a generat-o. Piaţa Universităţii 1990 protesta contra transformării FSN în noul partid-stat. Piaţa Universităţii cerea guvern de uniune naţională şi alegeri în toamnă. Piaţa Universităţii cerea ca TVR să fie liberă, să dispară cenzura fesenistă.

Nici una dintre aceste revendicări nu a fost îndeplinită de Regimul Iliescu, care prefera să mintă restul poporului şi să-i spună prin mass-media controlată că în Piaţă sunt câţiva infractori plătiţi în valută de către partidele istorice. Mai mult, în CPUN (prima agregare post-decembristă a Legislativului) s-a discutat intens despre ce facem cu Piaţa Universităţii, iar cel care a venit cu soluţia a fost Mircea Dinescu: "Lăsaţi-i să fiarbă în suc propriu". Şi aşa au făcut feseniştii. Ne-au lăsat să ne descărcăm energiile.

"La Bucureşti am avut un caz total izolat, o manifestare de opoziţie politică, într-o situaţie în care FSN-ul avea o popularitate enormă", susţine Ion Iliescu.

În realitate, popularitatea aceasta, câtă a fost ea, s-a construit pe minciună, impostur şi, dezinformare continuă, făcută zilnic prin posturile naţionale de radio şi televiziune. De la ele, cei din Piatra Neamţ sau din Luduş aflau că şi azi traficul în centrul Capitalei a fost întrerupt din cauza câtorva răufăcători, când în realitate în Piaţă în seara respectivă manifestaseră 85.000 de români.

Având martori toată floarea presei occidentale, care îşi instalase antenele prin satelit pe peluza din faţa Teatrului Naţional, spre Hotelul Intercontinental. Mai trebuie spus că în realitate niciodată succesiunea FSN-FDSN-PDSR-PSD nu a avut popularitatea şi nici votul atâtor români câţi se afirmă şi se crede că a avut şi are.

Iar aceasta din cel puţin două motive demonstrate:

1. Frauda masivă provocată la vot, tipică acestui partid, care a influenţat întotdeauna rezultatul alegerilor, din 20 mai 1990 şi până pe 9 ecembrie 2012;

2. Ridicarea pneumatică, prin mistificarea rezultatelor probabil, a unor partide-proptea, folosite pentru a simula în minţile românilor coaliţia naţională şi puterea plenară. În realitate, cu excepţia ultimului scrutin, acest partid s-a învârtit întotdeauna pe la 30% - 35% din intenţia de vot, iar prin redistribuirea resturilor a luat în 1990, 1992 şi 2000 potul cel mare.

Este bine ca din când în când, atunci când Ion Iliescu şi cu companionii săi mint, încercând să rescrie istoria României, să amintim aceste lucruri. Altfel, istoria se va repeta. Ce li se întâmplă acum ucrainenilor se poate repeta la noi în viitor, dacă nu vom fi atenţi ce facem anul acesta. Credem că sorgintea acestor comportamente antidemocratice este aceeaşi.

[gallery type="slideshow" link="file" ids="22157,22158,22159,22160,22161,22162,22163,22164,22165,22166"]