Am așteptat ceva mai mult să pot scrie aceste rânduri. Și asta pentru că sunt dependentă de atmosfera din jurul meu ca soarele de cerul senin, ca nisipul de valurile mării. Daca aș fi scris ceva zilele trecute probabil ar fi fost un text trist și critic, ceea ce nu ar fi insemnat nici pe departe o minciună…dar am vrut sa aștept sa pot scrie altceva, ceva cald, aproape de sufletele noastre.

Mi-am luat laptopul și m-am mutat într-o curte superba, a unei cafenele micuțe, cu cele mai delicioase prăjituri de casă. Este liniște, se aud păsărelele în copaci, frunzele au toate culorile posibile și se potrivesc perfect în chenarul bleu al cerului.

Am avut chef să mă aranjez astăzi și să adaug o pată roz de culoare în peisajul cald de toamnă. Este rujul meu roz, de vară, cel ce se potrivește cu fardul de obraz în culoarea piersicii. Dar am stat și ieri la soare, asa că obrazul meu nu este încă palid. Nu știu de ce se spune că toamna este rece când reunește toate culorile calde într-o paletă inconfundabilă…

Pentru că suntem în toiul săptămânii, știrile circulă cu repeziciune precum mașinile din trafic între două semafoare, probabil vă așteptați să scriu ceva de actualitate. Sunt multe teme ce pot fi criticate și dezbătute la tot pasul. Dar am vrut ca măcar de data asta să fiu eu cea care aduce o undă pozitivă, de liniște, ochilor voștri. Asta pentru că sunt dependentă de atenție negativă, la fel ca mulți dintre voi. Putem vedea în câteva secunde toate defectele unui om, unei situații…găsim imediat cuvintele potrivite de a cataloga și caracteriza urâtul.

De pildă, începând de ieri, circula pe Facebook un status al unui important om din fotbal ce a apelat o metodă consacrată de a-și crește capitalul de imagine: minciuna. Nu vreau sa detaliez asta, ci faptul că oamenii au observat imediat și au taxat, desigur, intențiile respectivului. Dar eu știu sigur că în fiecare zi există și mulți altii care fac într-adevăr fapte bune, reale…ce NU își găsesc locul în comentariile bloggerilor și ale oamenilor de media.

Și acest "NU"... doare. De fapt oamenii se impart în două mari categorii: cei ce vor și cei ce NU vor…orice.
Sunt unii care spun că “vor”, dar de fapt nu esența lucrurilor doresc să o schimbe ci ambalajul. Așa cam cum este cu cercul vicios din învățământul de stat. Părinții vor, chipurile, altceva pentru copiii lor, dar de fapt fiecare vrea ca propriul său copil să fie primul și cel mai cu moț. Având în vedere că primul nu poate fi decât unul singur în termenii unei competiții, vă dați seama ce iese din asta.

Mi-am propus ca în editorialele mele de acum înainte să povestesc întâmplări reale din viață, ce mi-au văzut ochii și ce mi-au auzit urechile în perindările mele prin Olanda, Elveția și România, nu ca turist, ci ca locuitor, ce m-a influențat, ce m-a schimbat, ce m-a șocat, ce mi-aș dori și la noi…și așa mai departe.

Pentru data viitoare pregătesc să vă povestesc cum se vede viața orașului București la 7 dimineața, prin ochii unei mame ce își duce copiii la scoală cu mașina personală. Ce cred eu că gândesc mamele ce mă privesc din stațiile de autobuz cu ochi lungi. Sau cât de frumoasă este doamna care matură în stație la Charles de Gaulle și invidiile pe care le stârnește.

Vă las acum, căci la gradinița de langă mine au ieșit copiii mici afară la joacă și vreau să mă uit la ei. Iar alături de Porția de zâmbete inocente tocmai mi-au sosit cafeaua, freshul și Porția de tort crantz mega delicios pe care doresc să le savurez cu ochii la cer, nu în monitor.

Unde sunt? La cafeneaua Dolce far niente, în Pipera. Daca vreti să experimentati și voi astfel de dimineți veniti pe strada Stefan cel Mare nr. 35. Bebelușii pot dormi în cărucior la soare!

La Prajiturese Le!

1373003_10200863839700330_820868796_n

702598_10200863861100865_1982272087_n1374620_10200863858460799_149772017_n 1387923_10200863860100840_733851450_n 1388648_10200863841220368_861054169_n