Una dintre ultimele dovezi de inconsecvență politică și detașare față de prioritățile naționale ale guvernului PSD condus de Victor Ponta o reprezintă nerespectarea angajamentului luat în fața alegătorilor în anul 2012 cu privire la creșterea redevențelor provenite din industria extractivă. Decizia recentă cu privire la păstrarea cotelor actuale, printre cele mai scăzute din Europa, vine să întregească tabloul haosului economico-financiar pe care măsurile necoordonate și haotice ale guvernului Ponta îl prevestesc pentru anul 2015.

Creșterea redevențelor la exploatarea resurselor petroliere și la exploatarea resurselor minerale este cea mai mare sursă legitimă de capital pe care guvernul român nu are îndrăzneala de a o pune în valoare precum se cuvine. România, prin creșterea redevențelor, poate combate decapitalizarea financiară generalizată și poate beneficia de un fond substanțial în baza căruia să poată porni investiții serioase în infrastructura națională și în cea locală fără a mări fiscalitatea și a crește taxe, deci fără a genera scăderea productivității și a consumului.

Redevențele sunt venituri pe care România are datoria de a le crește în baza principiului constituțional al dreptului suveran al națiunii asupra resurselor naturale ale subsolului. Politica guvernului Ponta este tributară unor mentalități specifice guvernelor statelor subdezvoltate, guverne incapabile să își apere propriile interese strategice în fața marilor jucători internaționali și incapabile să genereze dezvoltare pe termen mediu și lung. Din exploatarea rațională a resurselor naturale s-au dezvoltat la o turație superioară țări europene precum Norvegia, Marea Britanie ori Olanda, creșterea redevențelor fiind o decizie de strategie economică națională menită a tempera gravele dezechilibre macroeconomice care încă țin România într-o zonă dominată de impredictibilitate, deficit structural și lipsă de resurse. Exploatarea la un nivel decent a resurselor provenite din concesiuni ale perimetrelor naturale și investiția masivă a fondurilor rezultate în infrastructură și dezvoltare, coroborată cu o politică de defiscalizare prin eliminarea unor inutilități care reduc consumul și îngreunează fluxul de capital precum spre exemplu este și cazul accizei de 0,7 euro la carburanți ori cel al taxei pe construcții speciale, poate reprezenta o soluție reală de deblocare la nivel macroeconomic. Încă o dată o spun: redevența este un rezultat al exercițiului dreptului de proprietate și o resursă directă, nu un impozit!

Este total de neînțeles de ce România, în ciuda faptului că beneficiază de resurse de petrol și gaze considerabile, fiind între primele 10 țări europene (incluzând spațiul ex-sovietic) la producția de țiței și gaze naturale are cel mai ridicat preț al benzinei din UE, raportat la venitul mediu al cetățenilor dar și cele mai mici redevențe din spațiul comunitar, redevențe cifrate în această marjă de 3,5-13,5% raportate la o medie europeană care se învârte în jurul cifrei de 20%. Faptul că guvernarea socialistă refuză să înțeleagă rolul strategic pe care îl joacă gestiunea în interes național a resurselor naturale într-un context global post-recesiune în care națiunile bogate în resurse tind să preia roluri cheie în ceea ce reprezintă marile mișcări geoeconomice mondiale și încep să devină vectori de inițiativă pe piețele internaționale este încă o dovadă a lipsei de viziune a actualului executiv. Guvernul României dovedește din nou că sloganul ”mândrii că suntem români” se aplica doar în propagandă, în practică mergându-se pe principiul ”umili că suntem români”!

Creșterea redevențelor consider că este una dintre necesitățile urgente în vederea unei reale stabilizări a economiei românești!

Daniel Gheorghe,
Deputat PNL