ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un articol intitulat "Cum a <vândut> Hillary Clinton fracturarea hidraulică în întreaga lume", apărut în publicația americană Mother Jones,Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București, recunoaște că a intervenit pe lângă guvernul de la București pentru a debloca procesul de concesionare de perimetre de explorare de gaze de șist către compania americană de petrol și gaze Chevron, informează Energyreport.ro citat de Digi24.

"Potrivit declarațiilor, telegramelor diplomatice și altor documente obținute de Mother Jones, în cadrul programului derulat de către Departamentul de Stat, oficiali americani, unii dintre ei având legături strânse cu industria energetică, au ajutat companii petroliere americane să obțină concesiuni de gaze de șist extrem de profitabile în străinătate, stârnind îndoieli cu privire la adevăratele interese servite de către respectivul program", relatează publicația americană.

În articol, în care sunt prezentate demersurile americanilor pentru dezvoltarea gazelor de șist în mai multe state din Europa, cum ar fi Polonia, Bulgaria sau România, dar și la Comisia Europeană, se afirmă că, în unele cazuri, Departamentul de Stat s-a implicat direct în negocierea acordurilor petroliere dintre guvernele respective și companiile americane.

Astfel, potrivit sursei citate, Mark Gitenstein, în postura sa de ambasador al SUA la București, a trebuie sa preseze oficialii români pentru ca aceștia să concesioneze către Chevron perimetre de explorare pentru gaze de șist.

"Românii stăteau cu perimetrele și nu făceau nimic, iar cei de la Chevron erau nemulțumiți. Așa că am intervenit. Este ceea ce fac ambasadorii în mod tradițional în numele companiilor americane", a declarat Gitenstein pentru Mother Jones.

De altfel interesul lui Mark Gitenstein e cu atât mai bine înteles cu cât acesta atât înainte, cât și după mandatul său de ambasador la București,a lucrat pentru firma de avocatură și lobby Mayer Brown, printre ai cărei clienți s-a numărat și Chevron.

În articol mai este citată Susan Sakmar, profesor de drept la Universitatea din Houston și expert în reglementări privind exploatarea de gaze de șist prin fracturare hidraulică. Aceasta declară că SUA este una dintre puținele țări din lume unde proprietarii de terenuri cu resurse de hidrocarburi au drept de proprietate și asupra acestor resurse.

"În cele mai multe, dacă nu chiar în toate celelalte state ale lumii, resursele subsolului sunt proprietate de stat și sunt administrate de guverne. Faptul că proprietarii de terenuri pe care se forează nu profită deloc de pe urma exploatării zăcămintelor aflate sub proprietățile lor a stârnit mânia publică în unele părți ale lumii, în special în Europa de Est", spune ea.

Oficiali ai SUA speculează că și Rusia ar fi responsabilă pentru protestele împotriva exploatării de gaze de șist prin fracturare hidraulică în regiune.

Cui a cedat Guvernul Ponta gazele de şist din Transilvania: Rusiei, Austriei şi Ungariei. VIDEO Exclusiv ActiveNews

"Percepția în rândul diplomaților din regiune este că, în acest fel, Rusia își protejează interesele. Din motive evidente, rușii nu vor ca aici să se exploateze gaze de șist", spune Mark Gitenstein.

Articolul din Mother Jones mai relatează momente legate de forajul primei sonde de explorare pentru gaze de șist a Chevron de la Pungești și de protestele localnicilor față de acest demers. Potrivit unui document de la Cancelaria primului ministru, citat de publicația americană, înainte de debutul lucrărilor de foraj, un oficial român s-a întâlnit cu executivi ai Chevron și cu un atașat comercial de la ambasada SUA de la București pentru a pune la punct o strategie de PR.

Aceștia ar fi decis să organizeze un eveniment pe tema respectivă la Palatul Victoria și l-au ales drept purtător de cuvânt al campaniei de PR pe Damian Drăghici, "un carismatic parlamentar român și o personalitate recunoscută din rândul minorității rome, care are o prezență considerabilă în regiunea în care Chevron vroia să foreze".

De-a lungul timpului, la Pungeşti şi nu numai au avut loc numeroase proteste împotriva demarării acestui gen de exploatare, ONG-urile semnalând numeroase încălcări ale legislaţiei, precum şi abuzuri din partea forţelor de ordine.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews