ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Din cercetări, în cazul Dosarului Silicoanelor a reieşit că, printre operaţiile estetice decontate din banii statului sunt şi operaţii la nas trecute în acte ca deviaţii de sept.

Daniel Iluşcă, fost senator PNL de Tulcea, este unul dintre beneficiarii unei astfel de operaţii, potrivit Antena3. Fostul parlamentar s-a operat la nas anul trecut.

Medicul dorea să efectueze operaţia cât mai rapid şi a cerut ca suma să îi fie transferată direct în cont.

În prezent preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turism din Delta Dunării, fostul parlamentar, ar fi plătit operaţia, în valoare de 1.400 de euro, direct în contul medicului Cristina Isac.

Daniel Iluşcă recunoaşte că a plătit pentru o operaţie la nas, dar că a făcut doar o septoplastie, adică şi-a remediat deviaţia de sept.