Gabriel Liiceanu a fost prezent în studioul Realitatea Tv şi la un moment dat şi-a amintit că moderatorul Rareş Bogdan a realizat o emisiune în care a combătut o carte scrisă de Lucian Boia, prietenul său căruia îi publică volumele la editura pe care o conduce.

LIVRARE GRATUITA, orice produs. Toate ofertele

"A fost un linșaj în regulă, organizat cu preoți, cu istorici, cu „Ardealul, un cutremur”. A fost ceva di grande. A fost șocat, pentru că i-ați pus în minte, în cap și ați pretins că a pus pe hârtie ceea ce n-a afirmat niciodată și faptul că ați organizat linșajul ăsta cred că cere o reparație, e treaba dvs cum o faceți", a spus Liiceanu în apărarea lui Boia, moderatorul rămânând fără replică.

CITEŞTE ŞI: De ce este ALTFEL domnul Lucian Boia. Un răspuns pentru demitizatorul de serviciu

Lucian Boia este un istoric extrem de controversat, care s-a lovit de-a lungul timpului de mai multe astfel de cazuri. Ioan Scurtu, prorector al Universitatii Spiru Haret, profesor la Facultatea de Istorie de la Universitate şi la Facultatea de Arhivistică şi director general adjunct al Institutului Revoluţiei Române, a spus despre Boia şi Liiceanu că "sunt plătiţi pentru a lupta împotriva României" şi a dat ca exemplu volumul Istorie şi mit în conştiinţa românească. "Cartea a fost tradusă în diverse limbi străine, lăudată, circulată şi scoasă în nu ştiu câte ediţii, în timp ce replica pe care academicianul Ion Aurel Pop – Istoria, adevărurile şi miturile - care este o replică substanţială, mai masivă, din punct de vedere al numărului de pagini, chiar decât cartea lui Boia – nu s-a bucurat de aceeaşi popularizare, deşi Ion Aurel Pop analizează, pagină cu pagină, aberaţiile promovate de Boia în cartea lui", spune Ioan Scurtu.

Un pasaj din cartea Primul război mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări a stârnit indignare, Lucian Boia spunând că Transilvania "nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar când Ungaria dispăruse, continuase, prin elita sa conducătoare şi prin organizarea de stat, să se înfăţişeze ca parte a vechiului regat ungar. Românii puteau invoca, fireşte, cum au şi făcut, un drept etnic asupra Transilvaniei (populaţia românească fiind majoritară), dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că îi asupreau sau îi discriminau pe români, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră“ vreodată Transilvania.”