Un monument ce conţine o minciună istorică va fi demolat în Deva. Ce l-a DERANJAT pe românul care a obţinut decizia

Piatra funerară a fostului principe transilvănean Acaţiu Barcsay Akos va fi demolată, după un cetăţean din Deva a obţinut o decizie definitivă şi irevocabilă în acest sens, informeaz Dan Tănasă pe blogul său.
Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!
„În această săptămână am primit motivarea instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia. Juriştii au întocmit o adresă către toate direcţiile din primărie, responsabile de emiterea de autorizaţii în cazul demolării unei construcţii. Vom găsi de comun acord cu toate părţile implicate un loc unde va fi dus monumentul, iar până atunci, trebuie îndeplinite toate procedurile legale, inclusiv cheltuielile trebuie prinse în buget. Nu avem o dată exactă la care vom muta piatra funerară, dar cu siguranţă vom respecta o decizie definitivă dată de instanţă”, a afirmat Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.
Cetăţeanul Costache Aoanei Rahovean a dat în judecată Primăria Deva şi Ministerul pentru că au instalat ilegal monumentul, acesta afirmând că pe obeliscul respectiv era trecută o minciună, respectiv că Acaţiu Barcsay ar fi fost proprietarul Cetăţii Deva.
La un moment dat, acesta a intrat în greva foamei pentru că nicio autoritate nu a dorit să-i asculte punctul de vedere.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)