Un mormânt de 700 de ani, motivul care ar putea împinge intrarea Turciei în RĂZBOI contra Statului Islamic.

Jurământul de a apăra un mormânt vechi de 700 de ani, al unui fost lider otoman, bunicul fondatorului Imperiului Otoman, aflat într-o enclavă turcă din nordul Siriei, stă la baza deciziei Turciei de a intra în război împotriva jihadiștilor Statului Islamic.
Libris.ro - Librarie online - Zilnic noutati si promotii
Parlamentul de la Ankara ar putea decide joi ca Turcia să intre în războiul contra grupării teroriste Statul Islamic. Argumentul care ar putea înclina balanța este legat de mormântul unui fost lider otoman, aflat la 30 de kilometri de granița Turciei.
Până acum, Turcia a ezitat să se alăture coaliției conduse de SUA, oferind doar sprijin tacit celor peste 40 de state care s-au implicat activ în luptele din Irak și Siria, împotriva ISIL. Situația se pare că s-a schimbat în ultimele zile în condițiile în care gruparea teroristă "îi bate la ușă, scrie site-ul Daily Star.
Gruparea jihadistă ar fi ajuns chiar în zona în care se găsește mormântul lui Suleiman Shah, bunicul lui Osman I, fondatorul Imperiului Otoman.
Mormântul lui Suleiman Shah, un mausoleu din marmură albă, este considerat o enclavă turcească, chiar dacă se află pe teritoriul Siriei. Turcia a primit dreptul de a păstra mausoleul respectiv în 1921, prin tratatul de la Ankara. De atunci, mormântul este păzit cu garzi de protocol și are arborat steagul turcesc.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă
Recomandările noastre

Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

AVEM CONFIRMAREA: DECAPITAREA REGIMULUI CIOLACU-IOHANNIS-BOLOJAN prin anularea vizelor SUA este făcută de ADMINISTRAȚIA TRUMP ca PEDEAPSĂ pentru ANULAREA ALEGERII lui CĂLIN GEORGESCU - Înalt Oficial de la Casa Albă

Întrebarea ActiveNews pentru sesiunea LIVE a liderului AUR, George Simion, întreruptă de Facebook - VIDEO: România Mare în vechile hotare! După modelul reunificării Germaniei

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)