Un nou program lansat de „Zâmbește, România” și Salvați Copiii, pentru sănătatea orală a copiilor defavorizați

Conform unui comunicat, "Zâmbește România" și Salvați Copiii lansează un nou program în cadrul căruia sute de copii din cele mai defavorizate comunități din România vor beneficia gratuit de consultații, tratamente stomatologice și educație cu privire la igiena orală, scrie Agerpres.
Demersul răspunde nevoii de îmbunătățire a stării de sănătate orală a copiilor din România, evaluat la un nivel foarte scăzut conform celui mai recent studiu derulat de "Zâmbește România" în 2013.
Astfel, în iunie, luna copiilor, special pentru a face posibil acest program din cadrul parteneriatului cu Salvați Copiii, GSK Consumer Healthcare România va direcționa 1% din valoarea vânzărilor tuturor produselor Aquafresh, Sensodyne și Parodontax pentru activități de creștere a nivelului de sănătate orală a copiilor între 1 și 10 ani din două dintre cele mai defavorizate comunități din România, sprijinite de Salvați Copiii: Dumești, județul Vaslui, și Gorbănești, județul Botoșani. Oricine poate să se alăture cauzei de a dărui astfel un zâmbet copiilor defavorizați, cumpărând în luna iunie produse din aceste game.
Programul lansat de "Zâmbește România" și Salvați Copiii se va derula în perioada iunie — octombrie 2014 și a fost creat ca răspuns la concluziile celui mai recent studiu cu privire la nivelul foarte scăzut de sănătate orală a copiilor, care arată că 75% dintre copiii între 5 și 13 ani incluși în studiu au carii pe dinții de lapte, în timp ce 3/4 din dinții temporari afectați prezintă carii neglijate, care nu sunt tratate.
În continuare, studiul "Zâmbește România" mai arată că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală, în timp de 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi, fapt îngrijorător dat fiind că unii dinți definitivi încep să apară foarte devreme, la vârsta de 6 ani. Aproape 90% din aceste carii sunt netratate. Incidența ridicată a cariilor atât în cazul dinților temporari, cât și al celor definitivi, arată lipsa unui comportament de prevenție și nevoia de educare cu privire la regulile esențiale pentru o igienă orală corectă.
Astfel, potrivit datelor de consum din cel mai recent studiu de piață Nielsen, în anul 2013, în mediul rural, un român folosește un tub de pastă de dinți timp de trei ani, însă rezultatele sunt pozitive, deoarece perioada de consum s-a înjumătățit în comparație cu anul trecut, când un cetățean din mediul rural folosea aceeași pastă de dinți timp de 6 ani.
Totodată, un român din mediul rural își schimbă periuța de dinți o dată la 10 ani, mai des în comparație cu datele Nielsen de anul trecut, având acum o perioadă de folosire redusă la jumătate.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)