Un nou proiect DEMONIC: UNTOLD Kids deschide porțile festivalului satanist, pentru copiii între 3 și 12 ani

Organizatorii festivalului satanist-LGBT-ist UNTOLD, aprobat la București și încurajat de fostul primar al Capitalei, proaspătul președinte al României, Nicușor Dan, în debutul campaniei sale electorale, au anunțat lansarea proiectului UNTOLD Kids, deschizând astfel, pentru prima dată, porțile festivalului și pentru copii, informează jurnalul.ro
Această inițiativă prin care se dorește atragerea minorilor într-un festival în care drogurile se consumă necontrolat și indiferent de vârstă, iar unele spectacole reprezintă adevărate blasfemii la adresa firescului și a credinței, este destinată copiilor cu vârste între 3 și 12 ani.
Evenimentul va găzdui zilnic peste 500 de copii, alături de aproximativ 20.000 de însoțitori (părinți și bunici), după cum își propun organizatorii, care vor să atragă în mrejele nefirescului copii de la cele mai fragede vârste.
Proiectul se prezintă foarte atractiv, mascat într-o notă de inocență. Acesta include patru mini scene tematice, ateliere de muzică, dans, teatru și creație, dar și zone de relaxare pentru adulți și spații gastronomice adaptate celor mici, în cadrul unui spațiu amenajat de 3.000 de metri pătrați.
O cabină de DJ pentru începători, o scenă de dans cu instructori, o zonă de balet și operă, ateliere de confecționat instrumente sau design de costume, sunt câteva din acele elemente destinate să atragă cât mai mulți participanți din rândul celor mici. Părinți, sunteți gata să vă satanizați copiii?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Comunicat de presă: AUR solicită Comisiilor de control ale SRI și SIE să verifice motivul vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România

Nicușor Dan nu a studiat niciodată la celebra Sorbona! Presa a umflat o diplomă de la o universitate mai slabă decât cea din București: Université Paris 13 (Nord). SORBONA DE PE TEMU

Control total în Europa - vom fi monitorizați la fiecare pas

Nicușor Dan a depus jurământul. S-a strigat "Rușine CCR!" La plecare, președintele Dan a refuzat să mai dea mâna și cu Patriarhul Daniel după Rabin și Monseniorul catolic. Intenționat sau din alte cauze? Parlamentarii AUR au boicotat legitimarea trădării

Noul președinte, la prima încălcare a Constituției. Una gravă

FILMAREA ZILEI - Macron, pălmuit de soție/soț în fața camerelor
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: Concert distrugerea inocentei copiilor UNTOLD
Organizații: Primăria Capitalei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)