Un român vrea să dea lovitura în Europa cu usturoiul negru: nu are miros și e mai sănătos!

Usturoiul negru este cea mai la modă legumă zilele acestea. Usturoiul negru a fost, timp de secole, unul dintre secretele longevității asiaticilor, iar procedeul obținerii sale a fost păstrat cu sfințenie de către coreeni până de curând. Cultivarea usturoiului negru este similară cu cea a unui soi tradițional, dar după recoltare, cățeii sunt macerați în condiții speciale.
Un agricultor din Piatra Neamț a reușit să aclimatizeze la ferma sa un soi de usturoi asiatic, fără gust înțepător și miros neplăcut, dar foarte sănătos, având proprietăți vindecătoare.
”Nu are acel miros supărător, dar are o aromă profundă. Când m-am documentat ulterior și am citit cât este de bun pentru sănătate, că este folosit în centre medicale, m-am decis să devin și eu producător de usturoi negru. Dacă voi reuși această perfomrnață nu voi fi singurul din România, ci singurul producător de usturoi negru din Europa!”, a declarat Gabi Sandu, pentru Agrointeligența.
Fermierul a explicat că usturoiul negru se obține printr-un procedeu special, o macerare realizată timp de 45 de zile, interval în care căpățânile se păstrează într-o încăpere foarte bine izolată, la o temperatură constantă și o umiditate ce nu are voie să varieze cu mai mult de 5%.
Aclimatizată la noi în țară, producția de usturoi negru are o rata de succes de 60-70%, dar agricultorul speră ca anul viitor să poată vândă și engross. Prețul unei căpățâni de usturoi este de 6 lei.
Tot Gabi Sandu este cel care a adus în România și cartoful mov, una dintre cele mai profitabile culturi, ce poate aduce câștiguri de peste 200.000 de euro la hectar.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)