Un senator propune zi liberă legală de "Luminație". Ați sărbătorit-o vreodată?

Senatorul PSD Sorin Bota propune ca de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul dar și de Luminație (Ziua Morților), românii să aibă zi liberă, se arată într-un comunicat trimis Agerpres.
Luminația este un obicei prin care oamenii aprind lumânări pe mormintele celor decedați, în noaptea de 1 noiembrie. De origine catolică, el este răspândit mai ales în unele zone ale Transilvaniei, acolo unde a fost adoptat și de credincioșii ortodocși sau reformați.
Ziua Morților (Luminația), sărbătorită la 1 noiembrie în fiecare an, cu precădere în zona Transilvaniei, dar și în alte părți ale țării. Ziua de 1 Noiembrie este declarată zi nelucrătoare în mai multe țări civilizate din vestul Europei, Botezul Domnului (Boboteaza), dar și ziua de Sfântul Ioan Botezătorul (6 și 7 ianuarie), considerate cele mai semnificative și importante sărbători creștine după Nașterea Domnului (Crăciunul) și Învierea Domnului (Paștele)", arată senatorul într-un comunicat de presă.
Luminația este un obicei prin care oamenii aprind lumânări pe mormintele celor decedați, în noaptea de 1 noiembrie. De origine catolică, el este răspândit mai ales în unele zone ale Transilvaniei, acolo unde a fost adoptat și de credincioșii ortodocși sau reformați.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)