ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Benzina şi motorina se vor scumpi de la începutul anului viitor cu câte 9 bani pe litru, în pofida faptului că introducerea taxei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant a fost amânată pentru al doilea trimestru al anului 2014. Majorările ce vor apărea sunt cauzate de modificarea modului de calcul al accizei.

Modificarea va creşte şi preţurile celorlalte produse accizabile, nu doar pe cele ale carburanţilor. Astfel, vor mai fi afectate alcoolul şi băuturile alcoolice, tutunul prelucrat, produsele energetice precum gazul natural, cărbunele, electricitatea, dar şi cafeaua verde, prăjită, solubilă sau berea, o parte a băuturilor fermentate.  De la 1 septembrie 2013 au fost introduse noi produse în categoria celor accizabile, cum ar fi: bijuteriile din aur şi/sau din platină (cu excepţia verighetelor), confecţiile din blănuri naturale, iahturi, autoturisme de teren cu motoare puternice.

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 1% de la 1 ianuarie, potrivit unei decizii luate acum o săptămână de către ANRE. Astfel, în decurs de un an, de când a început liberalizarea pieţei locale, gazele s-au scumpit cu 12%. În cazul gazului destinat persoanelor juridice scumpirea va fi de 2%. De la 1 martie, ANRE va opera o nouă ajustare de preţuri, potrivit calendarului convenit cu FMI şi UE de aliniere a preţurilor din producţia internă cu cele de import.