ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Un singur tip de încărcător, pentru telefoane mobile, este încă la nivel de dorinţă pentru sute de milioane de utilizatori ai comunicaţiilor electronice. Desigur, industria a făcut paşi importanţi în această direcţie, ştiind bine care sunt proiectele în lucru ale Comisiei Europene. Iar cum demersurile oficialilor UE se întind, adeseori, pe o perioadă de câţiva ani, cu fiecare etapă "birocratică" bifată, un astfel de proiect este mai aproape de punerea în practică.

În ceea ce priveşte procedura pentru adoptarea standardului unic al încărcătoarelor, CE a aprobat etapa finală a dosarului. Asta ar fi vestea bună. Vestea mai puţin bună este aceea că până la momentul în care în interiorul UE va exista cu adevărat un singur tip de încărcător ar mai putea trece vreo trei ani...

"Deși Consiliul și Comisia au ezitat la început pentru adoptarea acestei decizii, existenţa unui singur încărcător de telefoane mobile va fi în beneficiul consumatorilor", a declarat raportoarea Barbara Weiler, citată de cellular-news.com.

Politicienii europeni s-au asigurat că noile norme de echipamente de radio vor obliga producătorii să facă telefoane mobile compatibile cu un încărcător comun. Aceasta va simplifica utilizarea echipamentelor radio și va reduce cantitatea de deșeuri inutile și a costurilor pentru acestea.