ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În general, preoții atrag atenția în predicile lor asupra păcatelor noastre personale fără a avea în vedere și implicațiile sociale sau legătura dintre păcat și încălcarea unei ordini sociale drepte. Este un lucru ciudat, de vreme ce păcatul înseamnă tocmai distrugerea relației bune dintre om și aproapele lui, dintre om și Dumnezeu, relație care asigură menținerea acestei ordini. Ceea ce duce la tulburarea acestei ordini este păcatul. Acest lucru este exprimat negativ în cele Zece Porunci („Să nu ucizi, să nu furi, să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău” și așa mai departe) și pozitiv în Predica de pe Munte („binecuvântați pe cei care vă vatămă” etc.).

Învățătura Bisericii nu dictează un anumit sistem social sau economic, ci doar stabilește criteriile în funcție de care poate fi judecat orice sistem social sau economic. Rămâne la latitudinea laicatului să elaboreze sisteme adaptate contextului lor social și istoric, sisteme care să țină cont de aceste criterii. Cel mai adesea, se refuză o astfel de soluție. Nu este vorba de faptul că oamenii credincioși nu sunt implicați în viața politică și socială a țării. Dar, de multe ori, fac acest lucru separat de convingerile lor religioase și de învățătura Bisericii, deoarece ei consideră că problemele sociale și religia sunt domenii separate. Multe exemple de acest fel pot fi întâlnite la stânga politică, dar cele mai multe se găsesc în zona dreptei, mai precis, încercarea de a „boteza” economia de factură esențial iluministă a lui Ludwig von Mises și a Școlii austriece.

O mare parte a intelectualității catolice s-a lăsat captivată de această doctrină. Dreapta catolică adeptă a școlii austriece se laudă cu nume precum Michael Novak, George Weigel, Thomas Woods, Murry Rothbard, pentru a menționa doar câteva. În plus, acești intelectuali sunt susținuți de institute copios finanțate, cum sunt Acton Institute, American Enterprise Institute și o mulțime de alte organizații. Banii curg ca apa pentru acești oameni și sunt, de obicei, bani corporatiști, „apă” utilizată geneors în încercarea de a-l „boteza” pe Mises. Totuși, există un economist care a respins categoric o astfel de abordare, care a afirmat, iar și iar, opoziția fundamentală dintre Școala austriacă și o perspectivă autentic creștină.

Acest economist este Ludwig von Mises.

Mises a recunoscut că sistemul economic austriac și o ordine creștină vor fi mereu în dezacord. „Un creștinism practic – spune Mises – nu poate exista alături de sau în cadrul capitalismului” (citat în Jorg Guido Hulsmann, Mises, the Last Knight of Liberalism, p. 982). Mai târziu, Mises a admis existența creștinismului în capitalism, dar numai atunci când creștinii se abțin să-și afirme propriile concepții, numai dacă sunt marginalizați și ținuți departe de ordinea economică și politică. După cum confirmă Murry Rothbard, Mises se considera „un om atașat spiritului anului 1789, un continuator al Iluminismului”  ( http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard169.html) ,  așadar, un fan al Revoluției Franceze. Iar marele avantaj al Revoluției Franceze, din perspectiva liberalismului, este că, în general, a distrus vechea ordine socială și, în special, a subminat autoritatea Bisericii. Așa cum însuși Mises afirmă, „Pentru noi si pentru umanitate nu există decat o singură salvare: întoarcerea la liberalismul raționalist al anului 1789” (Mises, Nation, State and Economy, p. 239).

Atitudinea ostilă a lui Mises față de creștinism se manifestă, în primul rând, prin disprețul față de fondatorul lui:

„[Iisus] respinge tot ceea ce există, fără a oferi nimic în schimb. El ajunge să dizolve toate legăturile sociale existente ... Forța motrice din spatele purității și forței acestei negații totale este inspirația extatica și speranța entuziastă într-o lume nouă. De aici, atacul său virulent împotriva a tot ceea ce există. Totul poate fi distrus, deoarece Dumnezeu, în atotputernicia Sa, va reconstrui o ordine viitoare .... Cea mai clară paralelă modernă cu atitudinea de negație absolută a creștinismului primitiv este bolșevismul” (Socialism, p. 413).

Un alt lucru care îl irită pe Mises este atitudinea lui Iisus față de bogați:

„Cuvintele lui Iisus sunt pline de resentiment față de cei bogați, iar Apostolii nu sunt mai prejos în această privință. Omul Bogat este condamnat pentru că este bogat, Cerșetorul este lăudat pentru că este sărac ... În Împărăția lui Dumnezeu, săracii vor fi bogați, iar bogații vor fi supuși la cazne. Tâlcuitorii de mai târziu ai Bibliei au încercat să atenueze duritatea din cuvintele lui Christos, prin care sunt condamnați bogații ... dar au rămas suficiente cuvinte care dau apă la moară celor care instigă oamenii la ură împotriva bogaților, la răzbunare, la comiterea de crime și incendieri .... În acest caz, cuvintele Mântuitorului poartă în ele semințe rele. Mai mult rău a fost făcut și mai mult sânge a fost vărsat din cauza lor decât în cazul persecutării ereticilor și arderii vrăjitoarelor. Au adus biserica în situația de a rămâne lipsită de apărare în fața tuturor mișcărilor care au ca scop distrugerea societății umane. Ca organizație, Biserica a fost, în mod cert, mereu de partea celor care au încercat să opună rezistență comunismului. Dar ... a fost mereu dezarmată de cuvintele: «Fericiți cei săraci, că a lor este Împărăția lui Dumnezeu.»” (Socialismul, p. 420)

Această repudiere a lui Iisus nu este deloc surprinzătoare, de vreme ce Mises respinge total ideea unui Dumnezeu atotputernic. ... Mises respinge iubirea creștină ca stând la baza ordinii sociale și o reduce la interesul egoist și la frica de violență:

„Cooperarea socială nu are nimic de-a face cu dragostea personală sau cu o poruncă generală ca oamenii să se iubească unii pe alții... [Oamenii] coopereaza deoarece astfel își satisfac cel mai bine propriile interesele. Nici dragostea, nici caritatea, nici vreun alt sentiment de compasiune, ci egoismul corect înțeles este ceea ce l-a făcut inițial pe om să se adapteze la cerințele societății (...) și să înlocuiească ostilitatea și conflictul cu o colaborare pașnică.”

Este viziunea cea mai îndepărtată de antropologia creștină. În respingerea carității și a altor forme de iubire ca stând la baza acțiunii, Mises separă chiar „interesul propriu” de orice bază rațională, mai exact, de orice criteriu prin care se poate stabili dacă o acțiune este, în mod real, în interesul cuiva. „Interes propriu” nu înseamnă altceva decât „ceea ce vrea cineva” la un moment dat.

În orice caz, viziunea lui Mises nu se împacă defel cu învățătura socială a Bisericii. După cum remarcă Murray Rothbard, nici măcar nu este conservatoare, în nicio accepție a acestui cuvânt. Este, mai curând, chintesența liberalismului iluminist, a Revoluției Franceze continuate în zilele noastre.

Procesul adoptării concepțiilor Iluminismului de către anumiți intelectuali creștini de dreapta este, mai mult sau mai puțin, încheiat. De exemplu, Michael Novak, un așa-zis catolic, este de părere că „încercarea de a face o economie să funcționeze ghidându-se după cele mai înalte principii creștine este calea sigură către distrugerea atât a economiei, cât și a reputației creștinismului” (The Spirit of Democratic Capitalism [Spiritul capitalismului democratic], p. 70).

Pentru Novak, nu există nici un „acoperiș” sacru deasupra societății, ci doar un „altar gol”, în care fiecare om este liber să își pună propriii idoli, potrivit alegerii sale. În acest caz, religia nu este depozitara Adevărului, ci doar un produs de consum, oferind consumatorilor orice fel de satisfacții își doresc. Teologia este înlocuită cu marketingul. Această pierdere a dimensiunii sacre impune – ne spune Novak – instituirea „nu numai a unei noi teologii, ci și a unui nou tip de religie” (Novak, p. 69). Creștinismul nu va fi înlăturat; i se va permite să se schimbe pentru a se conforma noii ideologii:

„Totuși, dacă concepțiile iudaice și creștine asupra vieții umane vor fi în acord cu noua ordine socială a pluralismului, nostalgia după o formă tradițională de ordine socială poate fi combătută ... Pentru exercitarea deplină a umanității lor, care este finită și păcătoasă, oamenii liberi au nevoie de instituții pluraliste” (Novak , pp. 69-70).

Pentru instituirea acestei „noi teologii” și „noi religii”, Novak consideră că este necesar să videze dogmele creștine de sensul lor inițial și să le convertească în simple proptele ale capitalismului corporatist. De exemplu, Treimea este doar un „simbol”, deoarece  „nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu” (Novak, p. 337). Rolul acestei Treimi simbolice este de a ne învăța despre pluralism. Întruparea este semnul inutilității creștinismului: nu mai este actul mântuitor al unui Dumnezeu care ne iubește, ci indiciul deplin al zădărniciei bunelor intenții.

„Sensul Întrupării este de a ne face să respectăm lumea așa cum este ea, recunoscându-i limitele ... și să nu dăm crezare niciunei promisiuni că lumea este sau va fi vreodată transformată în Cetatea lui Dumnezeu*. Dacă Iisus nu a putut realiza acest lucru, de ce să o facem noi? ... Lumea nu va deveni – niciodată – un tărâm al dreptății și al iubirii” (Novak, p. 341).

Cred că este clar că mulți conservatori pur și simplu au uitat ce anume ar trebui să conservăm. Dacă intelectualii noștri cei mai promovați au ajuns să semene tot mai mult unui Marat sau unui Robespierre, este pentru că ei conservă valorile Revoluției Franceze sub patronajul lui Ludwig von Mises. Îl regăsim tot mai mult pe Danton și tot mai puțin pe Burke în ideile conservatorilor americani. Ei au acceptat, implicit și, adesea, explicit, teza acestuia [a lui Danton] conform căreia singura „salvare” a omenirii vine de la Revoluția Franceză. „Altarul gol” al lui Novak nu este chiar gol; sau, mai bine spus, esența lui este tocmai vidul: nihilismul ca idol.

Țin să-i atrag atenția domnului Novak că Iisus nu a murit, sau, mai degrabă, El nu a murit din nou, în ciuda încercărilor neoconservatorilor de a-l „lichida”. El trăiește în Euharistie și în Biserica Sa, dar viața Bisericii se întărește sau slăbește după cum este credința credincișilor și după capacitatea lor de a realiza o ordine socială ținând seama de învățăturile din Evanghelie. Dar acest lucru nu este posibil câtă vreme neoconservatorii austrieci au o asemenea influență în cercurile intelectuale catolice. Lucrul de care avem nevoie este (...) ca viziunea euharistică să devină o parte a vieții noastre sociale, economice și politice. Pentru aceasta avem un model. Nu e un model modern, dar ne este de mare ajutor. Ea nu a fost o intelectuală; în fapt, a fost doar o țărancă. Dar ei i-a fost dat, într-o singură clipă, să înțeleagă sensul deplin al Întrupării și implicațiile sociale ale acesteia. Ea a dat un răspuns complet neoconservatorilor, și lui Mises, și lui Marx:

Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.

Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,

Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.

Şi mila Lui în neam şi în neam spre cei ce se tem de El.

Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi,

Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-Şi aducă aminte de mila Sa,

Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac.

(Luca 1,46-49).

Toți banii capitalismului corporatist nu pot cumpăra o singură picătură de apă sfințită pentru a-l „boteza” pe Ludwig von Mises, iar Mises ar fi primul care ar recunoaște acest lucru. Încercarea de a-l boteza pe Mises a făcut ca politica dreptei catolice să devină incoerentă și, prin urmare, neputincioasă; în cel mai bun caz, aceasta nu este decât un apendice al capitalismului corporatist.

Un articol de John Médaille

Sursa: http://www.frontporchrepublic.com/2009/10/the-one-salvation-of-ludwig-von-mises/; http://distributistreview.com/mag/2011/05/can-mises-be-baptized/

Traducere de Irina Bazon

John Médaille este economist, teolog, om de afaceri, cadru universitar american. Predă un curs de justiţie socială la Universitatea din Dallas, în cadrul programului de Business Leaderhip. Este autorul cărților The Vocation of Business. Social Justice in the Marketplace (Bloomsbury Academic, 2007) și Toward a Truly Free Market (ISI Books, 2010), carte apărută și în traducere românească, în 2012, la Editura Logos (http://www.librariasophia.ro/carti-Spre-o-piata-cu-adevarat-libera-Medaille-John-Chrysostom-so-9585.html). Este și coeditor al cărții Economia Libertăţii: Renaşterea României Profunde (Editura Logos, 2009).

 

* n. trad.: Creștinul respinge deplin ideea realizării unui paradis terestru, el știe că Împărăția lui Dumnezeu „nu e din lumea aceasta”, dar știe și că sensul Întrupării lui Dumnezeu în istorie este prefacerea, restaurarea creației, fiindcă prin Întrupare, separația dintre Dumnezeu și om (lume) este depășită. Astfel, menirea creștinului nu poate fi aceea de a se izola de lume, ci de a lucra în lume pentru a o primeni, pentru a o restaura în rosturile pe care Dumnezeu le-a sădit în ea, pentru a o pune în slujba lui Dumnezeu și a binelui. Prin aceasta înțelegem că, în calitate de creștini, nu putem accepta, așa cum cerea Mises, ca principiile după care funcționează și este condusă societatea – principii care determină și ordinea ei economică și politică – sa fie separate de învățăturile și valorile creștine, ci trebuie să fie înrâurite de acestea. O lume care refuză Sensul mântuitor, pe care Întruparea l-a sădit în miezul ei, se degradează, devenind un sălaș al tuturor ispitelor. Dar creștinul este chemat la o lucrare mântuitoare în lume, pentru a o restabili și a face din ea un „locaș al lui Dumnezeu”, după cum lămurește Par. Dumitru Stăniloae:

„De fapt insa si cosmosul propriu-zis este un locas al lui Dumnezeu, al carui preot este omul. Cosmosul il arata pe Dumnezeu in armonia ratiunilor sale si prin ele lauda si el pe Dumnezeu. Dar lauda adusa de cosmos lui Dumnezeu n-ar fi deplina daca n-ar fi preluata si perfectionata in mod constient de om, adica de omenire. Astfel, cosmosul constituie, impreuna cu omul, un locas al lui Dumnezeu, dar omul este, in acelasi timp, si preot in acest locas. Cosmosul este un locas care lauda si el pe Dumnezeu, dar lauda lui nu este deplina fara om. Si omul este un preot in acest locas, dar nu poate lauda pe Dumnezeu cu adevarat fara acest locas. Numai cand Fiul lui Dumnezeu se face om, poate scapa acest locas cosmic de moarte, din care face parte si omul, fara sa-si piarda si caracterul de preot.

(…)

Asa cum locasul bisericesc numai sfintit devine locas al lui Dumnezeu, asa si lucrurile lumii numai sfintite prin departarea de chipul ispitelor sau prin curatirea lor de ceea ce ne poate ispiti devin un astfel de locas. Dar cosmosul nu se sfinteste fara sfintirea omului. Iar aceasta inseamna trezirea lui la responsabilitate. Omul poate sa si strambe cosmosul sau il izoleze de Dumnezeu prin inchipuirea lui, facand din el un izvor al tuturor ispitelor si al exploziilor nucleare. Iar un cosmos astfel vazut si alterat nu mai poate arata in el in chip luminat pe Dumnezeu si nu mai este slujit prin el Dumnezeu. Omul isi mentine slujirea de preot al universului cand il pune pe acesta in slujba lui Dumnezeu si a binelui, asa cum a voit Dumnezeu cand l-a creat. Omul este preot pentru univers cand isi pastreaza responsabilitatea lui pentru univers in fata lui Dumnezeu, cand ramane fidel «hirotoniei» ce o are de la Dumnezeu pentru a inchina lumea lui Dumnezeu, pentru a-L vedea si a face tot mai mult din univers un loc al lui Dumnezeu. (…) Mai ales facem aceasta cand nu mai folosim universul care ni s-a dat ca pricina de dezbinare, prin lacomia individualista. Cand facem din ajutorarea reciproca si comunicarea intre noi a lucrurilor prilej de iubire si unitate intre toti, atunci laudam cu adevarat pe Dumnezeu prin univers.” (Pr. Dumitru Stăniloae, Liturghia cosmică, http://www.crestinortodox.ro/religie/liturghia-cosmica-96036.html)