Universitatea „ AI Cuza” din Iaşi este dată în judecată de studenţi pentru a noua oară

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) acţionează pentru a noua oară în instanţă Universitatea „Cuza”, se arată într-un comunicat primit la redacţie.Motivul îl constituie introducerea unor criterii discriminatorii pentru studenţii care doresc să acceadă la funcţia de student reprezentant în structurile de conducere ale instituţiei.
[P] Istoria Romanilor - Academia Romana - comanda online
Prin mult-contestata variantă a Statutului Studentului, care a fost adoptată de Senatul Universităţii „Cuza” în ianuarie anul trecut, au fost introduse o serie de criterii discriminatorii pentru studenţii reprezentanţi. Aceştia sunt obligaţi să aibă minimum media 8 (opt) şi să nu aibă restanţe pentru a-şi putea reprezenta colegii în Senatul Universităţii şi în consiliile facultăţilor.
Reglementarea respectivă, care se regăseşte la art. 7 alin. 3 din Statutul Studentului în forma adoptată de Senat, încalcă în mod flagrant Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 care prevede prin art. 203 aliniatul 4 că „statutul de student reprezentant nu poate fi condiţionat de conducerea universităţii”. Mai mult, se încalcă prevederile OG 137/2000 care interzice orice formă discriminare.
„Conducerea Universităţii trebuie să respecte legea! O asemenea situaţie nu a fost întâlnită în cazul altor instituţii de învăţământ superior. Prin această prevedere ilegală introdusă de conducere se doreşte limitarea accesului studenţilor la funcţiile de reprezentare cât şi impunerea unui control asupra studenţilor reprezentanţi în situaţia în care aceştia ar deveni incomozi şi ar contesta anumite decizii” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)