ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Războiul din Siria scoate la iveală imagini de ce păreau de neconceput pentru opinia publică internațională.

Ca și cum cei peste 120.000 de oameni uciși până acum în acest conflict sângeros nu ar fi suficient, mărturii teribile descriu atrocitățile zilnice ale războiului sirian.

Astfel, în presa internațională au apărut imagini ale unei radiografii făcute unui bebeluș, care are capul perforat de un glonț trimis de un lunetist.

Gândul acesta este destul de atroce în sine, dacă n-ar mai fi de adăugat că în momentul radiografiei, copilul se afla în burta mamei.

Doctorul David Nott, un chirurg britanic voluntar care a lucrat în mai multe spitale siriene, a spus că femeile însărcinate și copiii sunt țintele predilecte ale lunetiștilor.
Cei mai mulți copii uciși în pântece aveau șapte, opt, nouă luni de gestație, deci era evident că mamele lor erau însărcinate - Dr.David Nott, voluntar Siria

Medicul a mai adăugat că 90% din operațiile zilnice se făceau din cauza rănilor provocate de lunetiști.

Totuși, în unele zile, se putea observa un că multe răni erau similare. Conform dr. Nott, într-o zi rănile erau preponderent în zona inghinală stângă, iar următoarea rănile erau pe dreapta.

Un fel de concurs între lunetiști.