ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!




Patru indivizi s-au bătut ca-n filme într-un sens giratoriu din cartierul Valea Roşie, Craiova.

Şoferul unui autoturism şi cel al unui microbuz s-au şicanat în trafic şi, în cele din urmă, cei doi au decis să îşi regleze conturile în mijlocul unui sens giratoriu. La bătaie au participat şi doi pasageri, câte unul din fiecare maşină.

Unul dintre şoferii blocaţi în intersecţie de cei patru bătăuşi a filmat întreaga scenă, iar poliţiştii au folosit imaginile pentru a-i identifica pe aceştia.

”În urma incidentului care a avut loc în trafic, poliţiştii au intervenit şi i-au identificat pe cei patru bărbaţi, iar aceştia au fost amendaţi cu câte 200 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Niciunul dintre ei nu a depus plângere împotriva altuia, având însă la dispoziţie 90 de zile pentru acest lucru. Poliţiştii anchetează în continuare modul în care a avut loc incidentul şi care dintre cei doi şoferi l-a declanşat”, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dolj, anunţă Mediafax.