ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Autorităţile din capitala chineză Beijing au distrus peste 500 de grătare în aer liber, pentru de a reduce emisiile de particule poluante, ca măsură în cadrul unei ample campanii de luptă împotriva poluării aerului, scrie Associated Press, preluată de Agerpres.

Potrivit unei responsabile municipale din Beijing, care a vorbit sub protecţia anonimatului, sute de grătare au fost confiscate în cadrul unei campanii de trei luni, apoi tăiate pentru a putea fi refolosite.
"Această acţiune îi va ajuta pe localnici, însă pentru a rezolva problema mai mare a poluării aerului, trebuie să ne alegem priorităţile. Cred că una din priorităţile principale ar trebui să fie emisiile autoturismelor", a declarat directorul Institutului de afaceri publice şi de mediu, Ma Jun.

Utilizatorii de internet din China au ridiculizat iniţiativa, sugerând autorităţilor să se concentreze asupra surselor mai mari de poluare, notează agenţia de presă citată.

Cum smogul din Beijing atinge adesea cote alarmante, Ministerul pentru Protecţia Mediului a precizat că ar putea să închidă şcolile, să scurteze programul de lucru şi să suspende activităţile în aer liber în zilele în care aerul este foarte poluat.

http://youtu.be/pyPp9OyI0VY