VIDEO Cum arată acum Parcul Moghioroş din Drumul Taberei. Imagini filmate cu o dronă

Deşi panoul de şantier de la Parcul Moghioroş arată că proiectul de reamenajare trebuia încheiat la 1 august 2014, lucrările continuă.
Pe canalul YouTube "Povesti din Sectorul 6", a fost posta un film realizat cu o dronă din care se poate observa foarte bine stadiul lucrărilor.
Proiectul de reamenajare, în valoare de peste 75 de milioane de lei, din care aproximativ 60 de milioane de lei sunt fonduri europene, prevede modernizarea spaţiilor verzi de peste 10 hectare, prin amenajarea de piste pentru biciclişti/role, a unor zone pentru concerte, pentru câinii de companie şi pentru fitness, a unui skatepark, alături de terenuri multisport, locuri de joacă pentru copii, mese de şah.
În parc a fost construită o pasarelă pietonală şi s-au refăcut aleile, a fost realizată o zonă de labirint şi urmează a fi construită o seră de plante exotice de 5.000 de metri pătraţi şi va fi instalat un sistem de supraveghere video.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)