ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



UPDATE 24 septembrie: Şedinţa Consiliului Local Băiculeşti a avut loc, dar totul s-a transformat într-un circ la care a asistat inclusiv directoarea serviciului juridic al Prefecturii Argeş.

Doamna Simona Niculescu a arătat  încă o dată hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, atrăgând atenția asupra faptului că membrii administrației sunt datori să execute de bunăvoie hotărârile instanțelor naționale. Mai mult, Simona Niculescu a prezentat  procesul-verbal întocmit de executor care constată că nu au respectat prevederile instanței.

Autoarea "Manifestul de la Băiculești" a atras atenţia asupra procesului în curs, cu termen pe 1 octombrie,prin care aa cerut amendarea primarului  Niculaie Dragnea cu 20% salariu minim brut pe economie, din 3 februarie 2014 până acum
cerând despăgubiri către Simona Niculescu ce vor fi plătite de CL din aceeași dată, de 1000 lei pe zi.
Simona Niculescu a cerut și încuviințarea instanței de a aduce la îndeplinire titlul executoriu pa banii primăriei şi a precizat că deja se plătesc sume mari din banii publici (executarea silită).

Singurii consilieri care au atras atenția asupra faptului că nu pot nesocoti hotărârea judecătorească (Costin și Voica pe nume) au fost arătați ca responsabili gloatei furioase din Zigoneni, chemaţi să înfiereze "proletar" vinovatul.

http://youtu.be/8ERAvFpjL0Q

[divider]

După "Manifestul de la Băiculești", reacție a oamenilor simpli în fața delapidării banilor de către administrația publică locală, primăria din Băiculești revine în atenția tuturor prin refuzul de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a instanțelor naționale.

În noiembrie 2013, doamna Simona Niculescu, autoarea "Manifestului de la Băiculești" a obținut prima hotărâre de contencios administrativ din țară care obligă un Consiliu Local la o acțiune pozitivă. Anume să adopte o hotărâre prin care să decidă măsuri urgente pentru reabilitarea unui drum comunal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la buget și modalitatea de încredințare a lucrării. Cu toate că decizia instanței a devenit irevocabilă din 3 februarie 2014, primăria Băiculești refuză să respecte prevederile acesteia. Consiliul Local a emis în iunie o hotărâre care prevede că vor întreține (nicidecum reabilita sau moderniza precum îi obligă legea) drumul cu pricina când vor vrea, dacă vor vrea, dacă vor avea cu ce.

Executorul judecătoresc Constantin MOROMETE a constatat că nu au fost duse la îndeplinire prevederile instanței ceea ce va costa sume substanțiale de bani administrația publică locală, bani ce vor fi plătiți din bugetul public.

Urmare a plângerilor localnicilor riverani la toate instituțiile statului (Prefectură, Consiliul Județean, Ministerul Transporturilor, Ministerul Administrației publice, Cancelaria Primului-Ministru), au fost alocate fonduri excepționale pentru asfaltarea a un kilometru de drum comunal din Băiculești, exact cât are drumul cu pricina, obiect al hotărârii instanței.

Numai că domnul primar a hotărât, împotriva avizului comisiei juridice a Primăriei, să asfalteze "ulița bisericii" din Zigoneni, nicidecum "ulița bisericii" din Valea Brazilor, precum l-a obligat instanța.

În data de 24 septembrie 2014 ora 14,00 se va discuta în cadrul ședinței CL Băiculești această asfaltare. Doamna Niculescu a cerut prezența unui reprezentant al Prefecturii pentru a explica edililor din Băiculești obligația lor de a respecta hotărârile instanțelor românești.

Cu toate că edilii din Băiculești fac obiectul unei plângeri penale pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și abuz în serviciu (dosar nr. 1603/P/2014, Parchet Curtea de Argeș, Anti-fraudă), și un proces civil pentru aplicarea primarului a amenzii de 20% din salariul brut pe economie pe zi întârziere din 3 februarie 2014 și CL Băiculești de 1000 lei pe zi întârziere către doamna Niculescu din aceeași dată, aceștia refuză în continuare să respecte legea și hotărârile judecătorești. 

Primarul PNL Niculaie DRAGNEA a lipsit nemotivat de la ultimul termen de instanță din dorința stringentă de a trece la partidul PSD care l-ar fi apărat de rigorile legii după ideea dumnealui, ziariștii din Argeș făcând o farsă mai multor primari din județ.

Mai mult, în dorința de a fi apărat de partidul de guvernământ, a și înmatriculat microbuzul școlar proaspăt primit cu inițialele PSD-ului, cu toate că nu i-a fost încă acceptată afilierea la partid, stârnind indignarea părinților.

Această sfidare a hotărârilor judecătorești, a Constituției și a legilor țării de către un reprezentant al Statului Român ia încet dar sigur turnura unei "vendete" între edilii ce administrează localitățile după bunul lor plac, în afara oricăror prevederi legale, și cetățenii ce-și câștigă cu greu și deocamdată fară efect drepturile în fața instanțelor naționale.