VIDEO ERUPŢIA unui vulcan, surprinsă de un turist

Vulcanul Tavurvur, din Papua Noua Guinee, a erupt pe 29 august, momentul exploziei fiind surprins într-o înregistrare video de un organizator de excursii, care se află în zona respectivă împreună cu mai mulţi turişti.
În înregistrarea realizată de Phil McNamara, în vârstă de 58 de ani, se poate vedea un nor de praf aruncat în aer, urmat de un zgomot asurzitor, care reuşeşte chiar să mişte ambarcaţiunea în care se aflau turiştii.
Erupţia vulcanului a fost atât de puternică încât a provocat un boom sonic şi unde de şoc ce au deformat norii.Un boom sonic este sunetul asociat cu undele de şoc provocate de avioanele supersonice. Acestea produc cantităţi imense de energie şi un sunet asemănator cu cel al unei explozii, aşa cum se poate observa şi din înregistrare.
"M-am gândit că aș putea încerca să prind un fenomen pe care rar îl poţi surprinde. Însă, n-am realizat ce puternică va fi explozia. Cu toţii am fost foarte speriaţi", a declarat Phil McNamara pentru publicaţia "The Brisbane Times", citat de Daily Mail.
Vulcanul a intrat în erupţie pe 29 august și a continuat să erupă timp de câteva zile după filmarea realizată de Phil McNamara, care a fost urmărită de aproximativ 8 milioane de ori pe Youtube.
O erupţie a muntelui Tavurvur a devastat în 1994 oraşul Rabaul, pe Insula New Britain.
http://youtu.be/BUREX8aFbMs

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)