VIDEO Jihadiștii grupării Statul Islamic au difuzat o înregistrare video cu jurnalistul britanic ostatic John Cantlie

Gruparea jihadistă Statul Islamic a difuzat joi o înregistrare video cu un jurnalist britanic independent, John Cantlie, în care acesta afirmă că a fost răpit în noiembrie 2012, în Siria, relatează AFP.
În înregistrarea postată pe YouTube jurnalistul, care a colaborat cu publicaţiile Sunday Times, The Sun, Sunday Telegraph şi AFP, apare în ţinută de culoarea portocalie, la o masă, vorbind singur în faţa camerei de luat vederi. Spre deosebire de filmulețele difuzate pâna acum de SI cu cei trei cetățeni occidentali decapitați, doi americani și un britanic, în înregistrarea video de acum nu pare să existe nicio ameninţare la adresa vieţii lui Cantlie.
Jurnalistul, care vorbeşte în engleză, cu subtitrare în arabă, anunţă "episoade viitoare" în care va dezvălui "adevărul despre motivaţiile SI".
John Cantlie a mai fost răpit, împreună cu un coleg olandez, timp de câteva zile, în iulie 2012, de către jihadişti, în nordul Siriei. Cei doi au fost eliberaţi de către Armata Siriană Liberă (ASL), la vremea aceea principala componentă a rebeliunii siriene.
SI, care seamănă teroarea în vaste regiuni pe care le ocupă în Siria şi Irak, a difuzat începând din august trei înregistrări video ale execuţiilor a doi jurnalişti americani şi unui lucrător umanitar britanic, ca represalii faţă de atacuri americane asupra unor poziţii ale organizaţiei în Irak. Gruparea a ameninţat, de asemenea, cu uciderea altui ostatic britanic, Alan Henning.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre

SENZAȚIONAL! AEP ia în calcul UN SINGUR TUR AL ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! E momentul unei națiuni, al tuturor românilor care susțin echipa George Simion - Călin Georgescu: PE 4 MAI ESTE TURUL 2!

Un al doilea caz Marian Enache: Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, A FOST RECRUTAT DE SECURITATE și tace de 35 de ani. ActiveNews a primit Adeverința CNSAS - FACSIMIL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)