VIDEO Mihail Kalaşnikov, inventatorul pistolului-mitralieră AK-47, a murit azi la vârsta de 94 de ani. Ce MOŞTENIRE a lăsat în urmă

Inventatorul pistolului-mitralieră AK-47, Mihail Kalaşnikov, a murit luni la vârsta de 94 de ani, a transmis agenţia rusă de presă ITAR-TASS, citând un purtător de cuvânt al autorităţilor din regiunea Udmurtia, Urali, relatează AFP.
Inventatorul legendarei arme, produsă în circa 100 de milioane de exemplare în întreaga lume, fusese spitalizat în mai multe rânduri în ultimele luni.
Pe parcursul îndelungatei sale cariere, Mihail Kalaşnikov, persoana cea mai decorată din Rusia, a creat circa 150 de arme diverse, din care cea mai populară rămâne AK-47 denumită şi Kalaşnikov, relatează RIA Novosti.
AFP relatează că acesta s-a retras din activitate aproape fără niciun beneficiu de pe urma invenţiei sale, folosită de armatele a peste 80 de ţări.
Născut la 10 noiembrie 1919, într-un sătuc denumit Siberia, Kalaşnikov a avut o tinereţe tragică. Familia sa, considerată ca făcând parte din rândul "ţăranilor bogaţi", a căzut victimă represiunii staliniste: la vârsta de 11 ani, el a fost deportat. Unul dintre fraţii săi a fost închis în gulag şi până la Perestroika lui Gorbaciov, generalul Kalaşnikov, delegat la congresele Partidului Comunist al URSS, a păstrat tăcerea, chiar în sânul familiei sale, asupra "acestor teribile secrete".
Totuşi, în 2000 el a mărturisit AFP că a fost foarte afectat de dispariţia URSS şi nu a ezitat să apere regimul comunist "unde nu era totul aşa de rău".
Rănit încă din timpul primelor confruntări dintre nazişti şi sovietici în 1941, Kalaşnikov a fost evacuat şi a început lucrul la ceea ce avea să devină AK-47, în 1947, o puşcă "extrem de simplă, făcută pentru un soldat care nu are diplome", potrivit spuselor sale.
Kalaşnikov a mărturisit într-una din cărţile sale că armele automate au fost interzise de Armata Roşie în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial din ordinul adjunctului ministrului apărării, pe care nimeni nu îndrăznea să-l contrazică. Pentru acest inginer, asta explică în parte primele pierderi enorme înregistrate în timpul ofensivei naziste împotriva URSS.
Puşca creată i-a atras recunoaşterea din partea tuturor specialiştilor. Uzi Gal, inventatorul israelian al mitralierei Uzi (mort în 2002) i-a mărturisit lui Mihail Kalaşnikov: "Eşti un constructor inegalat şi cel mai competent".
Sursa: Agerpres

"Astăzi, pe 23 decembrie, am primit o veste tristă: după o lungă şi grea maladie a murit la vârsta de 94 de ani legendarul creator al armei de foc Mihail Kalaşnikov", a scrie pe pagina sa de Facebook, Viktor Ciulkov, purtătorul de cuvânt al presedintelui şi guvernului din Udmurtia.
Pe parcursul îndelungatei sale cariere, Mihail Kalaşnikov, persoana cea mai decorată din Rusia, a creat circa 150 de arme diverse, din care cea mai populară rămâne AK-47 denumită şi Kalaşnikov, relatează RIA Novosti.
AFP relatează că acesta s-a retras din activitate aproape fără niciun beneficiu de pe urma invenţiei sale, folosită de armatele a peste 80 de ţări.
Născut la 10 noiembrie 1919, într-un sătuc denumit Siberia, Kalaşnikov a avut o tinereţe tragică. Familia sa, considerată ca făcând parte din rândul "ţăranilor bogaţi", a căzut victimă represiunii staliniste: la vârsta de 11 ani, el a fost deportat. Unul dintre fraţii săi a fost închis în gulag şi până la Perestroika lui Gorbaciov, generalul Kalaşnikov, delegat la congresele Partidului Comunist al URSS, a păstrat tăcerea, chiar în sânul familiei sale, asupra "acestor teribile secrete".
Totuşi, în 2000 el a mărturisit AFP că a fost foarte afectat de dispariţia URSS şi nu a ezitat să apere regimul comunist "unde nu era totul aşa de rău".
Rănit încă din timpul primelor confruntări dintre nazişti şi sovietici în 1941, Kalaşnikov a fost evacuat şi a început lucrul la ceea ce avea să devină AK-47, în 1947, o puşcă "extrem de simplă, făcută pentru un soldat care nu are diplome", potrivit spuselor sale.
Kalaşnikov a mărturisit într-una din cărţile sale că armele automate au fost interzise de Armata Roşie în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial din ordinul adjunctului ministrului apărării, pe care nimeni nu îndrăznea să-l contrazică. Pentru acest inginer, asta explică în parte primele pierderi enorme înregistrate în timpul ofensivei naziste împotriva URSS.
Puşca creată i-a atras recunoaşterea din partea tuturor specialiştilor. Uzi Gal, inventatorul israelian al mitralierei Uzi (mort în 2002) i-a mărturisit lui Mihail Kalaşnikov: "Eşti un constructor inegalat şi cel mai competent".
Fiul său, Viktor, i-a călcat pe urme şi a creat pistolul mitralieră Bizon-2, folosit de poliţia rusă. "Tatăl meu şi cu mine am fi putut deveni milionari, ca inventatorul american al Mi-6 Eugene Stoner care primea câte un dolar pentru fiecare armă vândută. Dar sistemul rus nu permite asta", a afirmat Viktor Kalaşnikov. Pentru că Rusia, mare exportatoare de arme, nu a recunoscut dreptul lui Kalaşnikov la proprietate intelectuală, scrie AFP.
Sursa: Agerpres
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)