VIDEO Mii de pelerini vor participa la comemorarea părintelui Arsenie Boca. VEZI AICI de ce este considerat "sfântul Ardealului"

Aproximativ 15.000 de pelerini sunt aşteptaţi, joi, la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara, pentru a participa la manifestările religioase prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, transmite Mediafax.
Peste 90 de jandarmi, poliţişti şi pompieri vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică începând de miercuri după-amiază şi până joi seară, la manifestările religioase de la Mănăstirea Prislop, prilejuite de împlinirea a 24 de ani de la trecerea în nefiinţă a părintelui Arsenie Boca, în 28 noiembrie 1989, a declarat purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Nicolae Răducu.
Joi se împlinesc 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră "sfântul Ardealului".
http://youtu.be/gmdHgGFDpog

"În incinta mănăstirii, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul slujbei religioase şi vor realiza dispozitive de îndrumare a credincioşilor pe timpul pelerinajului la mormântul părintelui Arsenie Boca. În acest sens, jandarmii le recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organizatorilor şi forţelor de ordine. În cazul în care observă producerea unor fapte antisociale, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. La această manifestare religioasă, alături de jandarmii hunedoreni vor fi în misiune şi efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara", se arată în comunicatul de presă al IJJ Hunedoara.
Joi se împlinesc 24 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, fost stareţ al Mănăstirii Prislop. Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate şi apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră "sfântul Ardealului".
http://youtu.be/gmdHgGFDpog
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)