ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ofensiva israeliană în Gaza continuă cu aceeași intensitate, iar numărul victimelor palestiniene crește de la o oră la alta. Consiliul ONU pentru drepturile omului a cerut o comisie de anchetă referitoare la posibile crime de război, iar coordonatoarea operațiunilor umanitare ONU s-a declarat profund îngrijorată față de victimele civile din Fâșia Gaza, semnalând că în ultimele două zile un copil a fost ucis la fiecare oră.

Cinci palestinieni au fost uciși miercuri în nord, bilanțul morților din cele 16 zile de operațiuni militare israeliene în Gaza ajungând la 680 și peste 4000 de răniți. De asemenea, trei soldați israelieni au fost uciși joi la Khan Younis, bilanțul militarilor ridicându-se la 32 în ultimele șase zile.

Victimele atacurilor bombardamentelor israeliene sunt în majoritate civili, motiv pentru care ONU cere în continuare un armistițiu. ”Peste 600 de civili au fost uciși, iar acest lucru este inacceptabil. Din acest motiv am vorbit cu ambele părți pentru a se pune capăt luptelor, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, aflat la Amman. ”Solicit ambelor părți să înceteze luptele acum”, a spus Ban Ki-moon, care se declară de acord cu propunerea Egiptului pentru ajungerea la un armistițiu în Gaza.

Netanyahu: Este o parodie

La Geneva, reprezentanții ONU aprobaseră miercuri o rezoluție ce solicită o anchetă asupra tuturor încălcărilor drepturilor omului în Gaza. Rezoluția prezentată de palestinieni a fost votată de 29 de state, printre care Rusia, China, Statele arabe, cele latino-americane și cele africane, în timp ce SUA au votat împotrivă, iar 17 state europene s-au abținut.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că rezoluția pentru investigarea unor posibile crime de război în Gaza esteo parodie ce va fi respinsă de orice persoană respectabilă”.

Coordonatoarea operațiunilor umanitare ale ONU, Valerie Amos, s-a declarat joi ”profund îngrijorată” față de victimele civile din Fâșia Gaza, semnalând că în ultimele două zile un copil a fost ucis la fiecare oră. ”Traumele pe care ei (palestinienii) le trăiesc sunt teribile. În ultimele două zile, un copil a fost ucis la fiecare oră”, a declarat Valeri Amos, potrivit AFP.

Sute de case și clădiri civile, inclusiv școli, au fost distruse sau grav avariate în Fâșia Gaza și peste 140.000 de palestinieni au fost strămutați, potrivit primelor cifre ale Națiunilor Unite.